Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, are Covid

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, are Covid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prefectul Capitalei Traian Berbeceanu a anunţat că este infectat cu SARS-CoV-2. El a precizat că este în izolare la domiciliu de mai multe zile şi starea sa de sănătate este bună, adâugând că îşi va desfăşura activităţile de la domiciliu.

„Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deşi am fost testat pozitiv. Nu am simptome iar analizele si CT-ul au dat rezultate foarte bune. Am respectat regulile de distanţare fizică, am purtat mereu mască de protecţie şi totuşi m-am contaminat.

Însă, sunt absolut sigur, faptul că m-am protejat m-a ajutat ca încărcătura virală să fie mică şi să fac o formă uşoară a bolii. Testarea am efectuat-o la cerere, deoarece la acel moment fuseseră confirmaţi pozitiv mai mulţi colegi din Prefectură”, a scris Traian Berbeceanu luni pe Facebook.   

ADVERTISING

Prefectul Capitalei a mai spus că este în contact permanent cu cei trei subprefecţi, chiar dacă este în izolare la domiciliu.  

„Îmi desfăşor activităţile de la domiciliu, sunt în contact permanent cu cei trei subprefecţi, sunt conectat la toate activităţile iar Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti funcţionează în parametri normali.

Mulţumesc colegilor pentru dedicare şi implicare, în curând mă voi alătura echipei! Purtaţi mască, respectaţi normele aflate în vigoare şi vom trece peste aceste clipe dificile! Vă îmbrăţişez cu drag şi vă doresc să fiţi sănătoşi!”, a completat Berbeceanu. 

ADVERTISING

Victor Rebengiuc a avut COVID-19

Dan Barna are Covid

Actorul britanic Hugh Grant dezvăluie că a avut COVID-19 în februarie și încă mai are anticorpi. A spus și care au fost simptomele

The Sun dezvăluie că prințul William a avut COVID-19, dar nu a vrut să afle populaţia


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇