Ministrul polonez de Interne a îndemnat populația să participe la cursuri de instruire civilă pentru situații de urgență, subliniind că trebuie să fie pregătită pentru eventuale amenințări la adresa securității.
Ministrul polonez de Interne Marcin Kierwiński a transmis apelul sâmbătă, în orașul Gdańsk, la deschiderea a sute de puncte de instruire pentru situații de urgență în regiunile Pomerania (nordul țării) și Mazovia (centru), relatează TVP World.
Inițiativa vizează instruirea civililor cu privire la modul de reacție în cazul activării sirenelor de alarmă, al alertelor de urgență și al potențialelor amenințări aeriene, precum și informarea acestora despre locurile în care se pot adăposti și despre obiectele necesare într-un rucsac de evacuare.
„Trebuie să fim pregătiți. Când apare pericolul, adesea nu mai e timp pentru o analiză îndelungată”, a declarat Kierwiński.
„Anumite reacții și comportamente trebuie, pur și simplu, să devină parte din ADN-ul nostru”, a adăugat el.
Kierwiński a declarat că pregătirea civililor pentru situații de urgență a devenit un element cheie al securității naționale, având în vedere situația de securitate de la granița de est a Poloniei.
Îmbunătățiri ale protecției civile
Varșovia și-a intensificat eforturile pentru a îmbunătăți pregătirea și reziliența civililor pe fondul preocupărilor sporite de securitate generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei vecine.
„Fiecare cetățean care învață cum să răspundă consolidează rezistența societății noastre”, a declarat Wojciech Kruczek, comandantul șef al Serviciului de Pompieri de Stat.
Programul de instruire a atras deja un număr mare de participanți. Potrivit datelor guvernamentale, peste 154.000 de persoane au luat parte la o serie de exerciții de intervenție în situații de urgență desfășurate la nivel național spre sfârșitul lunii august.
Sirene și alerte
De asemenea, guvernul extinde sistemul polonez de avertizare a populației, conceput pentru a alerta civilii cu privire la amenințări aeriene și alte situații de urgență.
Peste 10.000 de sirene au fost deja conectate la sistemul central la nivel național, Pasul următor este integrarea a 22.000 de sirene existente, cu obiectivul final de a extinde rețeaua la peste 30.000 de unități.
Kierwiński a precizat că a fost dezvoltată și o nouă aplicație de avertizare în caz de urgență, aflată în prezent într-o etapă avansată de testare. Guvernul și-a propus ca aplicația să fie disponibilă pentru utilizatori până la sfârșitul lunii decembrie.
T.D.
