Pieleanu pleacă de la SNSPA, după scandalul de abuzuri sexuale. Va da în judecată instituția și pe cei care l-au acuzat

Pieleanu pleacă de la SNSPA, după scandalul de abuzuri sexuale. Va da în judecată instituția și pe cei care l-au acuzat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sociologul Marius Pieleanu a încetat raporturile de muncă cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), „prin acordul părților”, în urma scandalului declanșat de acuzațiile de abuzuri sexuale. Pieleanu susține că decizia nu echivalează cu o demisie și anunță că va da în judecată persoanele care l-au acuzat, precum și conducerea SNSPA, pentru „daune morale și materiale”.

”Începând cu data de 4 august 2025, am încetat, prin acordul părţilor, raporturile contractuale de muncă cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), după aproape 23 de ani de activitate neîntreruptă în calitate de cadru didactic titular.

Precizez că acest acord de încetare a raporturilor de muncă NU constituie o demisie şi nu implică în niciun fel asumarea vreunei vinovăţii, ci dimpotrivă – reprezintă o reacţie de apărare legitimă în faţa unui tratament organizaţional ostil al SNSPA”, precizează Marius Pieleanu, într-un comunicat de presă remis Ştiri pe Surse.

Sociologul mai susţine că, pentru a i se „face dreptate” şi pentru ca „adevărul să iasă la iveală”, în următoarele zile va da în judecată persoanele care „au lansat în spaţiul public acuzaţii calomnioase, nefondate şi mincinoase”, cu scopul „vădit” de a-i „compromite reputaţia prin denaturarea adevărului”, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, precum şi conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice, care, „în mod repetat, în ultimele 12 luni”, i-au „îngrădit exercitarea dreptului fundamental la muncă”, nu i-au „asigurat condiţiile legale pentru respectarea dreptului la apărare” şi au „transmis în spaţiul public documente cu caracter confidenţial”.

Acuză un substrat politic

„Nu pot să nu-mi exprim suspiciunea rezonabilă privind existenţa unui substrat politic în acest demers, susţinut de o coaliţie de ideologii radicale, care pare interesată mai degrabă de orchestrarea unei «execuţii ritualice», cu scopul marginalizării şi/sau eliminării mele socio-profesionale.

Pentru toate acestea, voi solicita în instanţă daune morale şi materiale, corespunzătoare gravităţii faptelor şi prejudiciilor suferite”, afirmă Pieleanu.

Sociologul consideră că adevărul, într-o democraţie, „nu se stabileşte prin presiune mediatică, manipulare, verdicte pe reţele sociale sau tribunale ad-hoc, ci exclusiv în faţa instanţelor de judecată”.

„Sunt determinat să duc acest demers până la capăt şi voi face publice hotărârile definitive şi irevocabile”, mai arată Marius Pieleanu.

SNSPA confirmă

SNSPA a confirmat, luni, încetarea relaţiei contractuale cu Marius Pieleanu.

„Confirmăm că rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a semnat decizia de încetare a raporturilor de muncă dintre conf. univ. dr. Marius Pieleanu, cadru didactic la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, şi universitate, prin acordul părţilor, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) din Codul Muncii.

Încetarea contractului individual de muncă îşi produce efectele începând de astăzi, 4 august 2025”, precizează SNSPA, într-un comunicat de presă.

Referitor la anunţul public făcut de domnul Marius Pieleanu privind intenţia de a acţiona în instanţă mai multe persoane fizice şi juridice, inclusiv SNSPA, universitatea nu face comentarii. 

„Respectăm dreptul oricărei persoane la liberă exprimare şi acces neîngrădit la justiţie”, se mai arată în comunicatul citat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇