Peste 100 de percheziţii în București și 36 de județe, la traficanţii care au adus arme în ţară prin curier rapid

Peste 100 de percheziţii în București și 36 de județe, la traficanţii care au adus arme în ţară prin curier rapid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

103 percheziții au loc, joi dimineața, în București și alte 36 de județe, la persoane suspectate că au adus în România, ilegal, arme de foc prin intermediul unor firme de curierat.

„Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte şi lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României prin intermediul unor firme de curierat rapid”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, o firmă cu sediul în Ungaria, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

ADVERTISING

Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar din depozitul situat pe teritoriul Ungariei ar fi fost livrate armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară.

Acestea nu au fost declarate autorităţilor vamale şi nu s-au îndeplinit condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

După introducerea pe teritoriul României a armelor şi a muniţiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid.

ADVERTISING

Activităţile se desfăşoară în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇