Peste 1.000 de persoane au fost reţinute în a treia seară de proteste din Belarus. Poliția a tras focuri de armă

Peste 1.000 de persoane au fost reţinute în a treia seară de proteste din Belarus. Poliția a tras focuri de armă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 1.000 de persoane au fost reţinute în a treia seară de proteste din Belarus, a anunţat Ministerul de Interne de la Minsk.

Potrivit sursei citate, 51 de protestatari şi 14 membri ai forţelor de ordine au fost răniţi în timpul protestelor.

Mai mult, Poliţia din Belarus a anunțat că a tras cu arme de foc în manifestanţi, rănind o persoana.

În Belarus au loc de duminică seară proteste după realegerea lui Aleksandr Lukaşenko, scrie Reuters.

Belarus a anunţat, luni, victoria clară a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko la alegerile prezidenţiale, după o noapte marcată de manifestaţii antiguvernamentale la care poliţia a intervenit în forţă.

ADVERTISING

Proteste în Belarus, după anunțarea victoriei lui Lukaşenko: S-a tras cu tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi grenade

Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani, a câştigat al şaselea mandat de preşedinte obţinând 80,23 la sută din totalul voturilor, potrivit rezultatelor oficiale.

Principalul său contracandidat, Svetlana Tikhanovskaia, a obţinut 9,9 la sută din voturi.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇