Polițiștii din Ilfov au făcut, marți, percheziții la locuința din județul Ilfov în care a locuit Rodica Stănoiu, la aproximativ o săptămână după exhumarea cadavrului fostului ministru al Justiției.
Acțiunea are loc în cadrul unei anchete deschise pe fondul unor suspiciuni privind împrejurările decesului acesteia.
Potrivit unor surse judiciare, citate de News.ro, perchezițiile sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și vizează identificarea și ridicarea unor dispozitive electronice – în special telefoane mobile, dar și alte suporturi de stocare – care urmează să fie analizate de procurori.
Ce caută anchetatorii la domiciliul fostului ministru
Surse din anchetă arată că verificările se desfășoară inclusiv în biroul în care a lucrat Rodica Stănoiu, iar polițiștii urmăresc obținerea unor date relevante pentru reconstituirea ultimelor zile din viața acesteia.
Cercetările vizează atât ipoteza infracțiunii de ucidere din culpă, cât și posibile fapte de acces ilegal la un sistem informatic.
Ancheta a fost declanșată după apariția în spațiul public a unor informații care au ridicat suspiciuni cu privire la decesul fostului ministru, survenit la 3 decembrie.
Urmărire penală deschisă după informații apărute în presă
Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a anunțat că, în data de 10 decembrie, organele de cercetare penală din cadrul IPJ Ilfov – Serviciul de Investigații Criminale – s-au sesizat din oficiu și au dispus începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic.
Procurorii au arătat că, pe baza probelor administrate, a rezultat necesitatea unor cercetări aprofundate legate de ultima perioadă a vieții Rodicăi Stănoiu, de eventuale urme de violență și de alte aspecte privind viața sa personală.
Concluziile preliminare ale autopsiei
În acest context, procurorul de caz a dispus exhumarea cadavrului Rodicăi Stănoiu de la Cimitirul Izvorul Nou din București, pentru stabilirea exactă a cauzelor morții și a împrejurărilor în care a survenit decesul.
Ulterior, presa a relatat că rezultatele autopsiei indică drept cauză a morții un stop cardiac și că nu ar exista, în acest moment, suspiciuni de moarte violentă.
Rodica Stănoiu, fost senator și ministru al Justiției în Cabinetul condus de Adrian Năstase, a murit la vârsta de 86 de ani.
