Procurorii Parchetului General au făcut, vineri, șapte percheziții în Galați, Ilfov și București, inclusiv la combinatul Liberty Galați, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală.
Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 300 de milioane de euro. Banii provin inclusiv din credite garantate de stat prin EximBank.
Potrivit procurorilor, conducerea combinatului ar fi direcționat fondurile printr-o rețea de firme afiliate din Singapore, Cehia și Rusia, inclusiv prin tranzacții cu Gazprom, folosind contracte fictive și achiziții false de certificate de emisii CO₂.
Toate aceste infracțiuni au fost comise între 2019 și 2023.
Schema circuitului evazionist
Societatea X (așa cum se referă procurorii în comunicatul oficial la combinatul Liberty Galați) a primit împrumuturi garantate de stat pentru achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO₂), necesare legal pentru producția industrială.
În loc să folosească aceste sume în scopul declarat, conducerea a vândut 5,755 de milioane de certificate, inclusiv către Gazprom Rusia, pentru 137,5 milioane euro și a transferat apoi banii către firme afiliate din străinătate, prin intermediul unor subsidiare din Singapore, fără niciun beneficiu economic real pentru compania din România.
Ulterior, compania a rămas cu un deficit de 3 milioane de certificate, fiind nevoită să cumpere altele: 1 milion din Cehia, pentru 48 de milioane euro, și 2 milioane de la Gazprom Rusia, în valoare de 107 milioane euro, din care 17 milioane dobânzi/comisioane.
Rezultatul: 154 milioane euro retrași din patrimoniul companiei sub pretextul tranzacțiilor cu certificate.
Societatea a mai folosit și alte două mecanisme de delapidare.
Astfel, peste 137 milioane euro ar fi fost transferați către entități afiliate din Europa, sub forma unor „împrumuturi” fără justificare economică reală.
Mai mult, între 2020 și 2023, au fost plătite 16,98 milioane euro pentru „servicii de consultanță” inexistente și 40 milioane dolari către o firmă din Singapore, prin contracte false de achiziții.
Prin aceste mecanisme, în perioada 2019-2023, resurse financiare şi materiale estimate la aproximativ 300 de milioane de euro au făcut obiectul unor multiple tranzacţii intra-grup bazate pe justificări fictive.
Parchetul General arată că acțiunile au determinat atât prejudicierea companiei, cât și a bugetului consolidat al statului.
Liberty respinge orice acuzație privind practici ilegale
Liberty respinge ferm orice acuzație privind practici ilegale și spune că a acționat întotdeauna în conformitate cu legislația și cu reglementările din România, respectând recomandările consilierilor juridici locali, se arată într-o primă reacție a șefilor combinatului siderurgic din Galați după perchezițiile de vineri.
„LIBERTY și echipa sa de management au acționat întotdeauna în conformitate cu legislația și cu reglementările din România, respectând recomandările consilierilor juridici locali. În cadrul investigației, compania cooperează deplin cu autoritățile, având încredere că și-a desfășurat activitatea în mod corect și transparent. LIBERTY respinge ferm orice acuzație privind comportamente necorespunzătoare sau practici ilegale”, a transmis David Ollier, un purtător de cuvânt al Liberty Steel Group.
Liberty Galați, în procedură de concordat preventiv
În prezent, Liberty Galați se află în procedură de concordat preventiv, aprobată de creditori și instanță, prin care încearcă să evite insolvența și să își restructureze datoriile estimate la peste 1 miliard de euro.
Din această sumă, statul român are de recuperat aproximativ 500 de milioane de euro, din care 300 milioane prin EximBank și 200 milioane prin creanțe ANAF, scrie Adevărul.
Dorinel Umbrărescu, supranumit „Regele asfaltului”, este în competiție cu cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov, proprietarul gigantului Metinvest (grup de companii metalurgice şi miniere), pentru preluarea integrală a Liberty Galați, conform unor surse citate de Economedia.
3.300 de angajați au fost trimiși în șomaj, iar în prezent doar 400-500 de salariați mai lucrează pe platformă, la activități limitate de laminare și zincare.
