Filiale ale partidului fondat de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi ale firmei de consultanţă McKinsey au fost percheziţionate în cadrul unor investigaţii care vizează presupuse ilegalităţi comise de echipele de campanie în alegerile prezidenţiale desfăşurate în 2017 şi 2022.
Informațiile au apărut întâi pe surse în presa franceza, dar au fost ulterior confirmate atât de Parchetul Naţional Financiar de la Paris, cât și de entitățile vizate.
„Este normal ca justiţia să investigheze liber şi independent pentru a face lumină în acest caz", a transmis un reprezentant al partidului Renaşterea.
Şi firma de consultanţă McKinsey a confirmat percheziţiile la sediul din Paris şi a subliniat că va colabora „deplin" cu autorităţile publice.
Parchetul Naţional Financiar de la Paris a iniţiat în octombrie o informare judiciară privind suspiciuni de finanţare ilegală a campaniilor electorale ale lui Emmanuel Macron în 2017 şi 2022, au dezvăluit joi surse judiciare citate de publicaţia Le Parisien. Investigaţiile vizează legăturile lui Macron cu firma de consultanţă McKinsey, precum şi activităţi de favorizare ilegală, fiind coordonate de trei judecători de instrucţie.
Emmanuel Macron a afirmat în noiembrie că nu crede că el este vizat direct de anchete.
„Nu mă tem de nimic, eu cred că în centrul anchetei nu sunt eu. Am aflat şi eu din presă că sunt asociaţii şi deputaţi care au decis să sesizeze justiţia, este normal ca justiţia să îşi facă treaba, o face în mod liber şi va face lumină asupra acestui subiect", a declarat Macron la sfârşitul lunii noiembrie.