Parlamentul European a adoptat rezoluția lui Siegfried Mureșan, prin care solicită începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova până la finalul anului

Parlamentul European a adoptat rezoluția lui Siegfried Mureșan, prin care solicită începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova până la finalul anului
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Parlamentul European (PE) a adoptat joi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care îşi reafirmă angajamentul faţă de viitoarea aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi cere ca negocierile cu Chişinăul să fie lansate înainte de sfârşitul anului, informează un comunicat al PE.

Rezoluţia a fost adoptată cu 448 de voturi pentru, 45 împotrivă şi 43 de abţineri.

Potrivit rezoluţiei, guvernul moldovean şi-a demonstrat hotărârea şi capacitatea de a îndeplini cerinţele Comisiei Europene de a începe negocierile de aderare, iar aderarea Republicii Moldova la UE ar reprezenta o investiţie geo-strategică într-o Europă unită şi puternică.

ADVERTISING

Eurodeputaţii subliniază importanţa continuării procesului de reformă de către guvernul de la Chişinău, nu numai pentru atingerea obiectivului politic de aderare la UE, ci, în primul rând, pentru îmbunătăţirea tangibilă a nivelului de trai al moldovenilor.

UE şi statele sale membre ar trebui, de asemenea, să îşi mărească asistenţa financiară şi tehnică pentru Republica Moldova, potrivit eurodeputaţilor, pentru a facilita integrarea rapidă şi eficientă a acesteia în UE.

Acest aspect include lansarea rapidă a unei noi tranşe de asistenţă macro-financiară de către Comisia Europeană.

Reiterând faptul că aderarea la UE rămâne un proces bazat pe merite, care necesită îndeplinirea criteriilor de aderare, PE solicită tuturor actorilor politici moldoveni să ajungă la un consens cu privire la reformele cele mai importante şi urgente, în scopul armonizării în continuare a legislaţiei ţării cu standardele UE.

ADVERTISING

Eurodeputaţii subliniază că eforturile în curs de desfăşurare privind justiţia durabilă şi cuprinzătoare şi reforma anticorupţie sunt deosebit de importante şi solicită autorităţilor moldovene să continue acţiunile privind dezoligarhizarea, reforma gestionării finanţelor publice, combaterea criminalităţii organizate şi reforma administraţiei publice.

Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022 şi i s-a acordat statutul de ţară candidată la UE în iunie acelaşi an.

ADVERTISING

În aprilie 2023, Parlamentul European a cerut ca negocierile de aderare la UE cu această ţară să înceapă până la sfârşitul anului 2023, dacă Republica Moldova va îndeplini cele nouă etape identificate de Comisia Europeană ca necesare pentru deschiderea negocierilor.

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, iniţiatorul rezoluţiei adoptate acum de PE şi preşedinte al Delegaţiei PE pentru relaţiile cu Republica Moldova, afirmă într-un comunicat că "noi vrem să le transmitem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene şi cetăţenii săi vor avea exact aceleaşi drepturi şi oportunităţi ca toţi cetăţenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene".

"Republica Moldova este, după Ucraina, ţara cea mai puternic afectată de consecinţele războiului din Ucraina. Cu toate acestea, autorităţile de la Chişinău au realizat progrese impresionante în reformarea statului şi apropierea de UE. De aceea, trebuie să creştem cât mai mult sprijinul pe care îl oferim autorităţilor şi cetăţenilor Republicii Moldova", a mai spus eurodeputatul.

El menţionează că printre măsurile solicitate în rezoluţia votată de Parlamentul European se mai numără liberalizarea permanentă a comerţului dintre UE şi Republica Moldova, precum şi integrarea graduală a acestei ţări în Piaţa Unică Europeană înainte de finalizarea negocierilor de aderare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇