Părinții copiilor care au jucat fotbal într-o piață publică, amendați de poliție

Părinții copiilor care au jucat fotbal într-o piață publică, amendați de poliție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Italia e o țară îndrăgostită de fotbal, dar acest lucru nu i-a oprit pe polițiștii din Veneția să vizeze niște „ținte” neașteptate: părinții celor 14 copii care au jucat recent fotbal într-o piață publică au fost amendați. Decizia a stârnit o adevărată dezbatere.

Copiii, cu vârste între 12 și 13 ani, se aflau la începutul lunii septembrie în piața Pino Signoretto din Murano, o insulă cu circa 4.500 de locuitori din laguna venețiană, când un localnic, deranjat de zgomot, i-a reclamat la poliție, scrie The Guardian.

Ofițerii au mers la fața locului, i-au legitimat și apoi le-au chemat părinții, care au primit o amendă de 50 de euro pentru fiecare copil. Potrivit procesului-verbal, aceștia au încălcat interdicția de a juca fotbal în zonă, „tulburând liniștea publică și punând în pericol persoanele aflate în tranzit”.

„Fiul meu m-a sunat plângând. Polițiștii nu au vrut să asculte. Puteau să ne cheme pe noi, părinții, și să ne roage să-i ducem acasă. În schimb, au trecut direct la legitimare și amenzi.”, a declarat pentru La Stampa Antonio Trampus, tatăl unuia dintre copii.

Amenda poate ajunge la 500 de euro dacă nu e plătită în 60 de zile. „Nu vom plăti”, a spus Trampus, adăugând că părinții vor contesta sancțiunile și vor sesiza primarul Veneției, Luigi Brugnaro.

Dezbateri aprinse

Regulile datează din 2019, când s-a interzis jocul cu mingea în mai multe zone ale orașului. În Murano, singura piață permisă este San Bernardo, dar părinții spun că piața Pino Signoretto nici nu figura pe lista interdicțiilor, fiind nou creată după reamenajarea cartierului.

„San Bernardo nu e potrivită, pe când cealaltă piață este”, a adăugat Trampus. „A interzice jocul acolo înseamnă să readuci zona la starea de dinainte.”

Cazul a provocat discuții aprinse. Consilierul local Marco Gasparinetti a criticat intervenția poliției, considerând-o disproporționată pentru un oraș care se confruntă cu supraturism, hoți de buzunare și depopulare. „Erau ei escroci? Hoți? Traficanți? Nu, erau părinții a 14 copii”, a scris acesta pe Facebook.

Gasparinetti a spus că poliția putea pur și simplu să confiște mingea și să le ceară copiilor să înceteze jocul. „Nu ar fi fost asta mai educativ? A lipsit bunul-simț și simțul priorităților.”

Potrivit Corriere del Veneto, copiii ar fi fost sancționați și din cauza vârstei, deoarece terenurile unde e permis jocul cu mingea sunt rezervate doar celor sub 11 ani.

Fostul fotbalist Paolo Poggi, originar din Veneția, a intervenit și el: „Trăiască copiii care se joacă afară. Regulile sunt sacrosancte, dar e nevoie de bun-simț. Experiența jocului pentru copii trebuie protejată.”

G.P.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇