Papa Francisc, afectat de ”dureri sciatice”, nu va putea oficia celebrările liturgice preconizate pentru joi seară şi vineri dimineaţă în Bazilica Sfântul Petru din Roma, a anunţat biroul de presă al Vaticanului, potrivit AFP.
”Din cauza unor dureri sciatice, celebrările din seara aceasta şi de mâine dimineaţă (…) nu vor fi prezidate de Sfântul Părinte”, a anunţat într-un comunicat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.
”Rugăciunea Primelor Vespere şi Te Deum din această seară vor fi oficiate de cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului cardinalilor, în timp ce Sfânta Liturghie de pe 1 ianuarie 2021 va fi prezidată de cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat”, a mai precizat acesta.
În schimb, vineri, 1 ianuarie, ”papa Francisc va oficia, aşa cum era prevăzut, rugăciunea Angelus din biblioteca Palatului Apostolic”, a mai spus acesta.
Cu puţin timp înainte de Crăciun, doi cardinali care făceau parte din anturajul apropiat al papei, un polonez şi un italian, au contractat COVID-19, ridicând semne de întrebare în ceea ce priveşte protecţia papei, în vârstă de 84 de ani, care poartă doar rareori mască.
Papa este considerat ca făcând parte din categoria persoanelor cu risc ridicat, notează AFP. La vârsta de 21 de ani, în 1957, Jorge Bergoglio a suferit o pleurezie acută, iar chirurgii au fost nevoiţi să-i extirpe o parte din plămânul drept, potrivit detaliilor oferite de biograful acestuia, Austen Ivereigh.
Papa Francisc nu va oficia slujbele de Anul Nou şi din 1 ianuarie
ADVERTISING