Jurnal de transfer

Jurnal de transfer
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Scriitorul american Shaun King, un cunoscut activist Black Lives Matter, este de părere că trebuie eliminată din spațiul public orice reprezentare a lui Iisus alb.

,,Toate picturile și vitraliile cu Iisus alb și mama lui europeană și prietenii lui albi ar trebui de asemenea înlăturate. Reprezintă o formă grosolană de supremație albă. Create ca unelte de asuprire. Propagandă rasistă. Toate ar trebui date jos”, a scris el.

La fel gândea și Hitler despre evrei, toate simbolurile iudaismului trebuiau înlăturate, și s-a ajuns la lagărele de concentrare unde milioane de evrei au fost omorâți.

Sper că dacă cei de la Chartres nu colorează mântuitorii în negru nu vor ajunge într-un fel de Birchenau păziți de gardieni negri.

ADVERTISING

Istoria nu se schimbă dacă pictăm obrazul lui Iisus cu negru

Rasismul a fost un fel de a vedea lumea. Pe vremuri mai toate popoarele au fost într-un fel sau altul rasiste. Până mai ieri toate popoarele au avut sclavi, oricum s-ar fi numit ei.

Faptul că europenii au avut noroc de o geografie favorabilă care le-a permis o dezvoltare rapidă iar africanii nu, asta e istorie. Faptul că albii s-au dezvoltat mai repede decât alte rase umane și au ajuns să aibă imperii și să facă comerț cu sclavi e iarăși un dat istoric. Așa au ajuns unii sclavi, iar alții negustori de sclavi.

Dar istoria nu se schimbă colorând vitralii, nu se schimbă dacă pictăm obrazul lui Iisus cu negru. Prezentul se schimbă învățând tinerii despre ce înseamnă culorile de pe vitralii.

ADVERTISING

Aș vrea ca în America Black Lives Matter să ridice statui ale șefilor de trib negri care au avut sclavi și care au vândut sclavi coloniștilor albi, a celor ce au făcut negoțul ăsta și și-au vândut frații. Dacă vor să le dărâme mai apoi e treaba lor.

Consider că Mao și comuniștii lui chinezi ar fi trebuit să primească o parte din China și să construiască ei înșiși comunismul acolo, nu să-i forțeze pe alții să o facă cu pușca pentru ei.

Shaun King are dreptul să facă același lucru, dacă vrea și dacă respectă legile statului american. Bineînțeles că fără să tragă cu pușca.

Nu poți schimba istoria numai pentru că nu îți convine

E normal să fii furios când vezi că o idee corectă nu este acceptată de o parte incorectă sau parțial corectă a societății.

ADVERTISING

Dacă ai la dispoziție mijloace de luptă democratice împotriva acelei părți de societate e bine să o faci. Dar, dacă un individ crede că rasismul s-a terminat când a fost ucis Martin Luther King, acel individ e ori needucat, ori prost sadea ori rău intenționat.

Numai pentru că nu îți convine pentru că e strâmbă nu poți schimba istoria. Istoria este pur și simplu ce a fost.

Milioane de oameni au fost uciși de comuniști în secolul XX și nimeni n-a dat socoteală pentru aceste crime. Dacă botezăm Antifa Anticom sau Antifacom, adepții mișcării care n-au gustat picătură de comunism, ci doar picătură de rasism, vor deveni ei mai conștienți că în lume sunt mult mai multe cauze pentru care merită să lupți? Se vor spăla ei de ideile cu iz totalitar de stânga?

Am văzut procesiuni în care populația de culoare din Caraibe purta un Iisus negru. Vrea Shaun King să-l ne-negrească pe acesta, așa, nu de dragul adevărului istoric, ci de dragul simetriei?

E nasol să crezi într-o idee și să nu ai puterea de a schimba lumea rapid, pe parcursul vieții tale, după ideea ta. Nici Iisus cel ne-alb n-a putut.

E nasol să nu ai răbdare, e nasol să vezi nu doar că lumea se schimbă în ritmul ei, ci că merge zăludă într-altă direcție. Asta e problema cu prezentul, se schimbă cum vrea el, de aia sunt atâtea miliarde de ființe umane pe glob.

Lumea este suma acțiunilor lor, nu ideea ta, nu doar acțiunea ta. Vorba lui Kurt von Negut, așa merg lucrurile.

Dacă vrei să schimbi lumea trebuie să o înțelegi

Dacă toți cei ce dărâmă statui s-ar pune organizat la computer și ar răscoli istoria, ar putea aduna material pentru un soi de Carte albă a rasismului.

Cred că ar fi un demers mult mai lăudabil decât scandarea de sloganuri anti-rasiste. Pentru că ar face educație, nu ar semăna anti-ură. Pentru că sloganurile anti-rasiste venite din partea unor talibani rasiști devin sloganuri rasiste.

Furia te face incapabil de receptare. Te talibanizează. Îți închide căile spre dialog, îți ferecă porțile înțelegerii. Or, primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă vrei să schimbi lumea este să o înțelegi.

Lumea nu poate fi înțeleasă urlând scandări antirasiste și maculând statui, ci analizând civilizat istoria. Cum face lumea cu Egiptul antic.

Sunt de acord cu ideea că o societate democrată care a avut nevoie de un război pustiitor ca să scape de sclavie nu e tocmai sănătoasă. Sunt de acord cu ideea că o societate care a avut nevoie să treacă dincolo de mijlocul secolului XX ca să elimine măcar la nivel legislativ segregarea rasială nu e tocmai sănătoasă.

Întrebarea e simplă: cum se vede viitorul dinspre Black Lives Matter, dacă mișcarea e orbită doar de ideea de a modifica trecutul, adică de a lupta împotriva imposibilului?

Autor: Mihai Oprișor, cititor SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇