Raport ONU alarmant: Câtă mâncare se irosește într-o zi în lume

Raport ONU alarmant: Câtă mâncare se irosește într-o zi în lume

Mai mult de 1 miliard de mese sunt risipite în întreaga lume în fiecare zi, în timp ce aproape 800 de milioane de oameni suferă de foame, arată un nou raport al ONU.

În 2022, au fost risipite la nivel mondial 1,05 miliarde de tone metrice de alimente, ceea ce înseamnă că aproximativ o cincime din alimentele disponibile pentru oameni au fost irosite de gospodării, restaurante și alte sectoare ale serviciilor alimentare și de retail.

Gospodăriile au risipit 631 de milioane de tone metrice de alimente în 2022 - 60% din total -, în timp ce sectorul de servicii alimentare a fost responsabil pentru 28% din risipă, iar retailul pentru 12%.

ADVERTISING

O persoană obișnuită aruncă 79 de kilograme de alimente în fiecare an, ceea ce înseamnă că cel puțin un miliard de mese sunt risipite în gospodării în fiecare zi, arată raportul privind indicele risipei alimentare al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), citat de CNN.

Iar risipa alimentară nu este doar un fenomen al „lumii bogate”. Diferența dintre cantitatea de alimente risipite anual în țările cu venituri ridicate și cea risipită în țările cu venituri medii este de doar cu 7 kilograme pe persoană.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Pe deasupra, 13% din alimentele lumii sunt pierdute până ajung în farfurie de la locul producției. În total, aproximativ o treime din totalul de alimente sunt risipite în timpul procesului de producție.

Acest lucru se întâmplă în contextul în care aproximativ o treime din populația lumii se confruntă cu insecuritate alimentară și 783 de milioane de oameni suferă de foame, potrivit raportului.

Raportul ridică întrebări cu privire la capacitatea de a distribui alimentele pe care le producem și subliniază rolul risipei alimentare în accelerarea schimbărilor climatice, conform directorului UNEP, Inger Andersen.

ADVERTISING

„Risipa alimentară este o tragedie globală. Milioane de oameni vor rămâne flămânzi astăzi, în timp ce în lume se risipesc alimente. Aceasta nu este doar o problemă majoră de dezvoltare, ci impactul unei astfel de risipe inutile cauzează costuri substanțiale pentru climă și natură”, a declarat Andersen.

Doar 21 de țări au inclus pierderile și risipa alimentară în planurile lor naționale de combatere a schimbărilor climatice, se mai menționează în raport, în condițiile în care acest fenomen generează între 8 și 10% din emisiile globale responsabile pentru încălzirea planetei.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇