O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 303.030 de doze, va sosi luni în ţară, pe aeroportul Otopeni, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
„Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional”, conform sursei menţionate.
Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 13.374.719 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 8.519.495 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
41.566 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Dintre acestea, 22.629 au făcut prima doză, iar alte 14.210 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.
De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost raportate 24 de reacţii adverse: 13 la vaccinul Pfizer, două la Moderna şi 9 la Johnson & Johnson. Alte 121 reacţii adverse sunt în curs de investigare.
În total, România are 5.981.207 de persoane vaccinate, din care 5.981.207 cu schema completă. 527.084 au făcut și a treia doză.