O femeie de afaceri din Vaslui, condamnată pentru mită și fraudă cu fonduri europene, scapă prin prescripție la ICCJ

O femeie de afaceri din Vaslui, condamnată pentru mită și fraudă cu fonduri europene, scapă prin prescripție la ICCJ
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă condamnare definitivă a fost anulată pe motiv de prescripție. Instanța supremă a dispus încetarea procesului penal în cazul unei femei de afaceri din Vaslui, condamnată anterior la 6 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

Decizia a fost luată miercuri, după ce judecătorii au admis recursul în casație formulat de Gabriela Ciuburciu în noiembrie 2025 și au constatat că faptele pentru care fusese condamnată s-au prescris.

Condamnare definitivă în 2021, eliberare condiționată în 2023

În iulie 2021, Curtea de Apel București o condamnase definitiv pe Gabriela Ciuburciu la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, spălare de bani și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

Ea a fost încarcerată la Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou și a fost eliberată condiționat în octombrie 2023. La doi ani distanță, a obținut anularea condamnării prin intervenția prescripției răspunderii penale.

Acuzațiile DNA: mită pentru contracte finanțate prin SAPARD

Potrivit anchetei desfășurate de Direcția Națională Anticorupție, în 2006, societatea SC Vascar SA – producător de preparate și conserve din carne – a beneficiat de fonduri europene prin programul SAPARD pentru modernizarea unei fabrici.

În acest context, anchetatorii susțineau că, în perioada noiembrie–decembrie 2005, Gabriela Ciuburciu, în calitate de asociat și director general al societății, ar fi cerut reprezentanților unei firme din Italia să majoreze cu 20% prețul unei linii de producție a conservelor, urmând ca diferența să îi fie remisă drept mită pentru atribuirea contractului.

Procurorii arătau că, din suma pretinsă, femeia de afaceri ar fi primit 175.600 de euro în perioada iunie–septembrie 2006, în mai multe tranșe – o parte prin intermediari, o parte în contul unei societăți controlate de ea. De asemenea, ar fi primit aproape 10.000 de euro de la o altă firmă italiană pentru atribuirea unui contract privind utilaje de tratament termic.

Documente false pentru a justifica plățile

Anchetatorii mai susțineau că, pentru a crea aparența de legalitate și a ascunde proveniența sumelor, ar fi fost întocmite contracte și documente justificative fictive cu firmele care au obținut contractele de achiziție.

În total, potrivit DNA, pentru a obține în mod injust 4.525.551 de lei – echivalentul a aproximativ 1,4 milioane de euro la cursul din perioada plăților – ar fi fost prezentate către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit documente și declarații false sau inexacte (oferte, contracte, declarații pe propria răspundere), menite să justifice decontările din fonduri SAPARD și din bugetul național.

Compania deținută de familia Ciuburciu, înființată în 1991 prin preluarea activelor fostei „Industrii a cărnii” Vaslui, este unul dintre jucătorii importanți din industria preparatelor din carne din zona Moldovei.

Prin decizia de miercuri, instanța supremă a pus capăt definitiv procesului penal, închizând dosarul prin intervenția prescripției, după ce condamnarea fusese executată parțial.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇