O femeie în vârstă de 50 de ani a fost salvată, sâmbătă, de pompieri după ce a căzut într-o fântână transformată într-o fosă, la o adâncime de aproximativ şase metri, în comuna Muntenii de Sus, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
„La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsită o femeie căzută într-o fostă fântână transformată în fosă, la o adâncime de circa şase metri. Diametrul fosei avea aproximativ 80 de centimetri.
Femeia căzută în fosă era conştientă şi cooperantă, dar acuza dureri la membrele inferioare. Pompierii militari au procedat la coborârea unui coleg în fosă, asigurarea cu un ham a victimei şi ridicarea acesteia la suprafaţă. Concomitent a fost ridicat şi capacul de beton al fosei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
După ce a fost salvată, victima a fost predată pentru evaluare membrilor echipajului SAJ Vaslui, prezent la faţa locului.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, căderea femeii în fosă a fost un accident.