O dronă s-a prăbușit într-un nuc într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată

O dronă s-a prăbușit într-un nuc într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O dronă s-a prăbușit luni într-un nuc, într-o gospodărie din satul Ciușlea, comuna Garoafa, județul Vrancea, iar locuitorii aflați pe o rază de aproximativ 300 de metri au fost evacuați preventiv.

Zona a fost izolată până la finalizarea verificărilor efectuate de autorități, a declarat pentru Agerpres primarul comunei Garoafa, Laurențiu Diaconu.

Potrivit edilului, drona s-ar fi prăbușit în cursul dimineții, însă a fost descoperită abia câteva ore mai târziu, într-un nuc aflat în apropierea unei locuințe.

ADVERTISING

„Din informațiile pe care le avem de la martori, în jurul orei 8:30 s-a auzit un vuiet puternic, urmat de o bubuitură. Proprietara locuinței a simțit și un miros puternic de carburant, însă drona a fost observată abia în jurul orei 13:00, când a fost descoperită într-un nuc, la aproximativ cinci metri de casă”, a precizat Laurențiu Diaconu.

Autoritățile au instituit imediat măsuri de siguranță și au restricționat accesul în zonă.

„Zona a fost izolată, iar locuitorii din perimetrul de siguranță, de aproximativ 300 de metri, au fost evacuați. La fața locului se află polițiști, pompieri și celelalte structuri abilitate, care stabilesc dacă drona prezintă sau nu pericol. Din ce se vede, aceasta este ruptă în două, o parte fiind rămasă în copac, iar cealaltă la sol”, a arătat primarul.

ADVERTISING

Ministerul Apărării a precizat că în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că drona nu avea încărcătură explozivă.

Din analiza elementelor disponibile până în acest moment, rezultă că, cel mai probabil, acestea provin de la drona care a pătruns în spațiul aerian național luni dimineața, dinspre Republica Moldova.

Ministerul Apărării a anunțat că, luni, în jurul orei 6:00, sistemul de supraveghere radar a detectat semnale intermitente în spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona Cahul.

Unul dintre semnale a apărut ulterior în zona Târgu Bujor, județul Galați, iar autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT populației.

ADVERTISING

Pentru monitorizarea situației, de la sol au fost ridicate două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR-330 SOCAT.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google