„Nu ne-am vândut sufletul Diavolului!” Conflict între „dulgherii medievali” și Macron, pe reconstrucția Notre Dame

„Nu ne-am vândut sufletul Diavolului!” Conflict între „dulgherii medievali” și Macron, pe reconstrucția Notre Dame

Singura cale de a reface corect acoperișul Catedralei Notre Dame este ca acesta să fie realizat întocmai ca atunci când a fost construit cu secole în urmă, susține o echipă de specialiști în tehnici medievale de dulgherie. Însă e nevoie de timp, iar președintele Franței are alt plan.

În 1253, la Guédelon, în nordul Burgundiei, un nobil francez de rang inferior, Gilbert Courtenay, pleca să lupte în Cruciade, lăsându-și soția să conducă echipa care construia noua casă a familiei, un castel modest, potrivit statutului său de slujitor al Regelui Ludovic al IX-lea.

În urmă cu 25 de ani, o echipă de dulgheri a început ceea ce avea să fie numit „proiectul din Guédelon”, folosind o abordare numită „arheologie experimentală": în loc să facă săpături pentru a ajunge la ruinele castelului, meșterii l-au reconstruit folosind instrumentele și metodele din Evul Mediu, cu materiale de pe plan local.

ADVERTISING

Acum, printr-o întorsătură neașteptată a destinului, Guédelon joacă un rol vital în refacerea structurii Catedralei Notre Dame, relatează The Guardian.

Acoperișul impunătoarei catedrale, supranumit „La Foret" („Pădurea"), având în vedere numărul foarte mare de copaci folosiți pentru construirea sa, a ars în incendiul din aprilie 2019. Amploarea distrugerii a fost atât de mare, încât s-a crezut că acoperișul nu mai poate fi refăcut.

„Structura acoperișului a fost extrem de sofisticată, s-au folosit tehnici foarte avansate pentru secolele al XII-lea și al XIII-lea. După incendiu, mulți au spus că va fi nevoie de mii de copaci și că nu avem destui de care ne trebuie, iar lemnul ar trebui uscat ani la rând și nimeni nu știa nimic despre crearea grinzilor așa cum erau făcute în Evul Mediu. Se spunea că e imposibil. Dar noi am știut că se poate, fiindcă la Guédelon s-a făcut deja acum mai mulți ani", a declarat Frédéric Épaud, specialist în dulgherie medievală, pentru The Observer.

ADVERTISING

Ce vrea Macron și de ce e greșit

Mai multe companii au angajat dulgheri cu experiență la Guédelon pentru lucrările de la Notre Dame și tot mai multe trunchiuri de arbori vor pleca din poiana din Burgundia către Paris. Ar fi mult mai ușor și mai ieftin ca grinzile de lemn să fie prelucrate într-o fabrică de cherestea, mai ales că președintele francez Emmanuel Macron intenționează să redeschidă catedrala în 2024, însă niciun meșter din Guédelon nu crede că ar trebui lucrat așa.

Stéphane Boudy, membru al uneia dintre echipele de dulgheri de la Guédelon, unde lucrează din 1999, explică de ce e important ca fiecare grindă de lemn să fie creată dintr-un singur arbore: „Nu e doar nostalgie. Dacă acoperișul Notre Dame a rezistat 800 de ani, este din acest motiv. Nu există viață în lemnul prelucrat într-o fabrică de cherestea".

ADVERTISING

La originea disputei dintre guvern și echipa din Guédelon ar fi, se pare, finanțarea și multe orgolii. „Dulgherii medievali" spun că timp de 25 de ani autoritățile nu i-au luat în serios. Nu au primit bani publici, s-au descurcat doar prin autofinanțare, iar ei sunt singurii care știu cum trebuie lucrat la Notre Dame.

Maryline Martin, co-fondatoarea proiectului Guédelon care atrage în jur de 300.000 de vizitatori plătitori în fiecare an, spune că echipa de fierari a castelului a fost angajată pentru a realiza discurile care vor tăia lemnul pentru Notre Dame, iar dulgherii săi îi vor pregăti pe alții pentru a lucra la catedrală.

„Acum, după 25 de ani, suntem singurii care înțeleg ce trebuie făcut și ei descoperă că nu ne-am vândut sufletul Diavolului. Oamenii noștri vor lucra la Notre Dame într-un fel sau altul, dar de ce vor ca noi să mergem la Paris? O să ne continuăm aici munca din secolul al XIII-lea", a precizat ea.

„Insistența lui Macron e prostească"

Florian Renucci, managerul sitului arheologic de la Guédelon, un filosof care a devenit mason, a fost solicitat să se ocupe de pregătirea meșterilor care vor lucra la Notre Dame. El susține că oamenii lui știu cum poate fi reconstruit acoperișul catedralei: „Tot ce auzim într-una după ce Notre Dame a ars e că acoperișul nu poate fi reconstruit ca înainte. Am arătat că se poate și noi știm cum să facem asta".

Frédéric Épaud face parte din comitetul științific care se ocupă de reconstruirea catedralei și susține abordarea tradițională a restaurării acoperișului. „Am studiat mulți ani tehnicile de lucru din secolul al XIII-lea și, dacă respectăm linia interioară a copacilor, grinzile vor rezista 800 de ani. Guédelon e singurul loc din Franța și cred că și din Europa unde se construiește o astfel de structură de acoperiș din lemn. Toți cei care cred că nu se poate nu știau despre Guédelon", a spus el.

Expertul precizează, însă, că lucrările nu trebuie făcute în grabă și a criticat în termeni duri planul președintelui Franței de a redeschide catedrala până în 2024.

„Insistența lui Macron e prostească. Vorbim de o catedrală, nu ne grăbim și avem bani ca s-o facem cum trebuie. Dacă ne grăbim, există riscul să iasă prost și să ratăm ceva. Din păcate, mă tem că Macron nu înțelege asta", a subliniat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇