Pentagonul a publicat vineri noua Strategie Națională de Apărare a Statelor Unite, un document de 34 de pagini care marchează o schimbare semnificativă a priorităților de securitate ale SUA, descriind Rusia drept „o amenințare persistentă, dar gestionabilă” pentru flancul estic al NATO.
Documentul, scrie The Kyiv Post, mută în centrul planificării militare securitatea teritoriului SUA și a emisferei vestice, nominalizând China drept principală preocupare strategică.
În același timp, strategia semnalează o abordare mai rezervată față de angajamentele externe și un accent mai puternic pe împărțirea poverii cu aliații, în special în Europa.
Noul document marchează o distanțare față de ambițiile globale ale administrațiilor anterioare. „La revedere idealismului utopic, bun venit realismului dur”, notează Pentagonul.
De la competiția globală la protejarea „Homeland”
Noua strategie plasează apărarea teritoriului american pe primul loc, o schimbare față de documentele anterioare, care puneau accentul pe competiția globală cu China.
„Vom apăra teritoriul SUA și ne vom asigura că interesele noastre în emisfera vestică sunt protejate. Vom descuraja China în Indo-Pacific prin forță, nu prin confruntare. Vom crește împărțirea poverii cu aliații și partenerii din întreaga lume”, se arată în document.
Spre deosebire de strategiile precedente, relația cu China este descrisă ca una ce trebuie gestionată „prin forță, nu prin confruntare”, indicând o încercare de a evita escaladarea directă.
Rusia: o amenințare serioasă, dar limitată
În ceea ce privește Rusia, Pentagonul afirmă că aceasta rămâne o amenințare constantă pentru aliații NATO din est, inclusiv în contextul războiului declanșat împotriva Ucrainei în urmă cu aproape patru ani.
Deși se confruntă cu probleme demografice și economice, Moscova „păstrează rezerve profunde de putere militară și industrială” și „determinare națională” pentru conflicte de durată în vecinătatea sa.
„Având în vedere acest lucru, Departamentul va asigura că forțele SUA sunt pregătite să apere teritoriul american împotriva amenințărilor rusești”, se precizează în raport.
În același timp, strategia subliniază că Rusia nu poate atinge hegemonia în Europa, arătând că NATO european „depășește cu mult Rusia din punct de vedere economic, demografic și al potențialului militar latent”.
Un element central al documentului este apelul ca aliații europeni să preia conducerea în gestionarea amenințărilor care sunt mai grave pentru ei decât pentru SUA.
Strategia afirmă explicit că aliații „vor lua inițiativa împotriva amenințărilor care sunt mai puțin severe pentru noi, dar mult mai serioase pentru ei”, reflectând poziția președintelui Donald Trump, care a cerut în mod repetat o contribuție mai mare a aliaților la propria securitate.
Taiwanul lipsește, acces strategic la Panama, Groenlanda, Golful Americii
Un element notabil este absența Taiwanului din text, o schimbare față de versiunile anterioare ale strategiei, deși regiunea Indo-Pacific rămâne importantă în calculul strategic american.
De asemenea, strategia mai prevede garantarea accesului militar și comercial al SUA la zone considerate strategice, precum Canalul Panama, Golful Americii și Groenlanda.
În cazul Coreei de Nord, rolul de descurajare al SUA este descris ca fiind „mai limitat”, documentul afirmând că Coreea de Sud este capabilă să-și asume responsabilitatea principală.
Bun venit realismului dur
Noul document marchează o distanțare față de ambițiile globale ale administrațiilor anterioare. „La revedere idealismului utopic, bun venit realismului dur”, notează Pentagonul.
Contextul politic este completat de declarațiile recente ale lui Donald Trump la Forumul Economic Mondial, unde a criticat NATO, susținând că SUA „plăteau practic 100% din NATO” fără a primi beneficii proporționale.
În același timp, premierul canadian Mark Carney și președintele francez Emmanuel Macron au avertizat asupra unei ordini globale în schimbare, îndemnând statele de talie medie să coopereze într-o „lume fără reguli”.
Noua strategie conturează astfel o Americă mai concentrată pe sine, mai selectivă în angajamentele externe și mai exigentă cu aliații săi - o schimbare cu implicații directe pentru Europa și pentru arhitectura de securitate euroatlantică.