Noi tensiuni între Ankara și Atena: Turcia acuză Grecia că i-a vizat avioanele aflate în misiune

Noi tensiuni între Ankara și Atena: Turcia acuză Grecia că i-a vizat avioanele aflate în misiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Turcia a acuzat că avioanele sale aflate în misiune în Marea Egee şi în estul Mării Mediterane au fost vizate de sistemul de apărare aeriană S-300 al Greciei şi a spus că este vorba de o „acţiune ostilă”.

Sistemul de apărare aeriană grec desfăşurat în Creta „a blocat” avioane F-16 turce, aflate în misiune de recunoaştere la 3.000 de metri vest de insula Rodos, au declarat surse din Ministerul turc al Apărării, potrivit AFP.

Acest lucru echivalează cu "acte ostile" conform regulilor angajamentului NATO, au spus aceleaşi surse.

ADVERTISING

Avioanele cu reacţie turce "şi-au îndeplinit totuşi misiunile prevăzute şi s-au întors la bază în securitate", au precizat sursele.

În ultimele luni, Turcia s-a plâns de acţiunile Greciei, care în opinia sa sunt provocatoare şi dăunează eforturilor de pace.

Cei doi vecini, ambii membri ai NATO, au neînţelegeri vechi privind frontierele lor maritime şi aeriene, ceea ce a determinat forţele aeriene să efectueze patrule şi misiuni de interceptare aproape zilnice, în principal în jurul unor insule greceşti apropiate de coastele Turciei.

ADVERTISING

Atena acuză Ankara că survolează insulele greceşti. În schimb, Turcia afirmă că Grecia staţionează trupe pe insule din Marea Egee şi că încalcă astfel tratate de pace semnate după cele două războaie mondiale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇