Situația devine tot mai dramatică și nu pare că se va liniști curând în Reykjanes, în sud-vestul Islandei, unde activitatea vulcanică intensă a dus la evacuarea unor localități. Cercetătorii cred că erupțiile repetă un ciclu de acum aproape 1.000 de ani.
Duminică seara, mai multe case au luat foc în orașul pescăresc Grindavík, situat la aproximativ 40 de kilometri de capitala Reykjavik, după ce un vulcan a erupt pentru a doua oară în mai puțin de o lună. Două fisuri s-au format în apropierea orașului, relatează The Guardian.
O primă erupție a început duminică la ora 8 dimineața, când s-a deschis o crăpătură în pământ la aproximativ 450 de metri de oraș. S-a reușit însă ca lava să fie direcționată departe de oraș, cu ajutorul barierelor protectoare de pământ și pietre.
În jurul prânzului, însă, s-a deschis o a doua crăpătură, chiar la marginea orașului. Până seara această fisură deja măsura 100 de metri și cel puțin trei case au fost mistuite de flăcări după ce lava a ajuns la ele.
„Ceea ce am sperat cu toții să nu se întâmple s-a întâmplat”, a spus într-o declarație președintele islandez Guðni Jóhannesson.
El a transmis însă că nicio viață nu e pusă în pericol. Amintim că încă din noiembrie cei 3.800 de oameni ai Grindavíkului fuseseră deja evacuați, ca măsură de precauție. Peste 100 de persoane s-au întors în ultimele săptămâni, dar au fost evacuate din nou în weekend.
Toate drumurile spre Grindavík sunt închise, la fel și Blue Lagoon, un centru spa geotermal din apropiere, una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din Islanda. Traficul aerian rămâne neafectat.
Erupția de duminică este a cincea pe peninsula Reykjanes din 2021.
Evgenia Ilyinskaya, doctor în vulcanologie, a explicat pentru BBC că în această parte din Islanda nu au mai fost erupții de 800 de ani și că ultima oara când lava a amenințat un oraș islandez a fost acum 50 de ani, în 1973. Ea a avertizat că erupțiile ar putea dura și sute de ani.
„Cred că toți cercetătorii care lucrează la asta acum sunt de acord că putem spune că am intrat într-un nou episod al Focurilor de la Reykjanes și că erupțiile vor fi foarte dese. Am putea avea de acum timp de zeci sau sute de ani erupții la câteva luni sau o dată pe an”, a spus specialista.
De altfel, mai mulți cercetători s-au exprimat public că ceea ce vedem acum în Islanda e o repetare a ciclului de erupții dintre anii 1210 și 1240.