Nicușor Dan: Trăim într-o societate în care avem o confuzie de valori. Pentru mine politica a fost o necesitate (Video)

Nicușor Dan: Trăim într-o societate în care avem o confuzie de valori. Pentru mine politica a fost o necesitate (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicușor Dan a vizitat sâmbătă Colegiul „Unirea” din Focșani cu ocazia a 160 de ani, unde a vorbit despre importanța valorilor, curajul de a fi neconformist, recunoștința față de profesori și credința în viitorul României.

De asemenea, șeful statului i-a spus unui elevi din Focşani că a intrat în politică după ce ani de zile în zona de ONG i-au arătat că puterea de acţiune este limitată.

„Domnule director, dragi elevi, distinși profesori, dragi absolvenți, distinse autorități locale, doamnelor și domnilor, este o mare bucurie pentru mine să fiu cu dumneavoastră în dimineața asta și vă mărturisesc că este și un moment de emoție, aducându-mi aminte de formarea mea ca elev.

Felicitări pentru faptul că continuați să vă formați în direcția unor valori, pentru că trăim într-o societate în care avem o confuzie de valori și este obligația noastră să luptăm pentru valori cum ar fi adevărul, cum ar fi valoarea științei și a cunoașterii în societate, cum ar fi respectul pentru știință și cunoaștere în societate.

Ca să fi neconformist era destul de simplu. Să ai părul puțin mai mare sau ascultai un fel de muzică și erai neconformist. Pentru dumneavoastră să fii neconformist înseamnă, în opinia mea, să ai curajul să afirmi niște valori care pare că sunt desuete, dar sunt valorile pe care societatea asta s-a creat. Nu e ușor”, a spus Nicușor Dan, citat de Mediafax.

Politica a fost o necesitate

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat de către un elev care intenţionezaă să devină student la Matematică dacă ar fi putut să-şi prevadă ascensiunea politică în facultate sau liceu.

”Era greu în liceu, pentru că România era condusă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, dar nu cred. Pentru mine politica a fost o necesitate, mai întâi mulţi ani încercând să îndrept o bucăţică din societate, aşa cum credeam eu din zona de ONG, după care mi-am dat seama că puterea de acţiune este limitată. Am candidat la Primărie de două ori înainte de a fi ales a treia oară. Nici acolo nu mi s-a părut că am suficiente pârghii şi atunci am candidat la Preşedinţie”, a declarat, glumind, preşedintele, potrivit News.ro.

Acesta apreciază că este nevoie de un echilibru ”între specialişti în specialitate şi oameni cu competenţe care să vină în politică”.

”Am spus asta de multe ori, e nevoie de oameni care să fie stăpâni pe meseria lor şi care să intre în politică. Nu e deloc uşor, pentru că e o altă lume, regulile sunt altele, selecţia e alta”, a adăugat şeful statului.

”Nu e confortabil să intri în politică, după ce şi-ai fcut o carieră, ai muncit într-o direcţie, dar uneori e necesar”, a mai spus Nicuşor Dan.

🟢 LIVE Vizită la Colegiul Național „Unirea” din Focșani cu prilejul împlinirii a 160 de ani

Președintele Nicușor Dan urmează să participe și la manifestările din Focșani dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Apoi va merge la Iași, unde va participa la ceremonia organizată în Piața Unirii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇