Nicușor Dan spune că numărul persoanelor bolnave de Covid-19 scade în București

Nicușor Dan spune că numărul persoanelor bolnave de Covid-19 scade în București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 scade în Municipiul Bucureşti, iar începând de sâmbătă acest lucru va fi vizibil şi în valoarea indicelui privind numărul de îmbolnăviri, raportat la mia de persoane, în ultimele 14 zile.

„Din fericire, numărul de îmbolnăviri de coronavirus scade în Bucureşti. Am avut azi 900 de persoane îmbolnăvite. E adevărat că indicele a crescut, acel indice de la 14 zile a crescut foarte puţin, dar o să vedeţi că începând de sâmbătă o să scadă foarte mult. Media pe ultimele şapte zile este mult mai bună decât media pe săptămâna dinainte.

ADVERTISING

Acesta este lucrul cel mai important şi el se datorează în mare măsură conştiinţei bucureştenilor, care au înţeles în special să poarte mască, să păstreze distanţa şi toate celelalte măsuri. Pe chestiunea coronavirusului, în opinia mea, în acest moment, mergem pe un drum bun şi rog încă o dată bucureştenii să păstreze măsurile pe care au început să le aplice", a arătat edilul general, într-o declaraţie acordată presei.

Bilanț COVID: Aproape 6.000 de noi cazuri, la sub 30 de mii de teste. Rata de infectare în București se menține peste 7 (Infografice)

El a menţionat că în spitalele din Capitală vor fi amenajate 40 de paturi de terapie intensivă, dar nu mai devreme de 1 februarie.

"Pe ce înseamnă coronavirus, noi ne subordonăm Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Ei dispun care dintre spitale intră în zona de coronavirus. Pe zona de spital nu există o problemă în Bucureşti. Există, cu fluctuaţii, o problemă pe paturile de terapie intensivă, pentru care am fost nevoiţi în mai multe momente să trimitem pacienţi în alte oraşe din România. Din păcate, să construieşti paturi de terapie intensivă, chiar dacă ai bani, durează. În sensul că trebuie să ai certificat de urbanism, să vină ISU, să tragi curent, să tragi instalaţii de oxigen. E o procedură care durează şi cu asta suntem în curs, pentru vreo 40 de noi paturi de ATI, dar probabil că nu mai devreme de 1 februarie", a spus primarul.

Întrebat dacă spitalele din Capitală sunt pregătite pentru a începe campania de vaccinare anti-COVID Nicuşor Dan a declarat că "în principiu e mult mai simplu să vaccinezi decât să te ocupi de persoane care sunt deja infectate, unele dintre ele având nevoie de terapie intensivă".

ADVERTISING

Covid în România: 40% dintre cazuri s-au înregistrat în București, Constanța, Ilfov, Cluj și Iași. Numărul testelor creşte, dar rămâne mult sub nivelul de acum o lună


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇