Președintele Nicușor Dan i-a acordat post-mortem Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler avocatului și conferențiarului universitar Liviu-Marius Harosa, unul dintre avocații implicați în lupta juridică pentru protejarea Roșiei Montane.
Decretul a fost semnat miercuri, 11 noiembrie, potrivit Administrației Prezidențiale.
„Am semnat secretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa (…) În opinia mea, mişcarea civică Roşia Montană este una din cele mai importante manifestări civice în România după 89, cumva la acelaşi nivel cu Piaţa Universităţii, şi Marius Harosa a fost liderul juridic al acestei mişcări. (...) Nu a fost singurul jurist al acestei cauze, dar a fost juristul principal. (...) Este o mare pierdere pe care o avem cu toţi”, a declarat, joi seară, preşedintele Nicuşor Dan.
Harosa a murit pe 10 noiembrie, la vârsta de 52 de ani, a anunțat Uniunea Națională a Barourilor din România.
Distincția recompensează activitatea sa în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Președinția îl descrie drept un „model de implicare a societății civile în scopul protejării patrimoniului național și a intereselor strategice ale României”.
Marius Harosa a reprezentat aproape două decenii, fără onorariu, localnici și organizații care se opuneau proiectului minier de la Roșia Montană. Printre acestea s-a numărat asociația Alburnus Maior. Demersurile sale vizau suspendarea și anularea actelor administrative emise în favoarea exploatării.
Alături de Dumitru Dobrev și alți avocați, a participat la o luptă juridică în care organizațiile de mediu au câștigat peste 50 de procese, potrivit unui interviu publicat de PressOne în martie 2024.
„Din 2005 și până prin 2019 am făcut totul total gratuit”, povestea Harosa. Ulterior, a cerut decontarea cheltuielilor de deplasare și cazare.
Avocatul a contribuit și la intervențiile organizațiilor civice în arbitrajul internațional deschis de Gabriel Resources împotriva României. Prin memorii adresate tribunalului, acestea au prezentat argumente privind lipsa acordului comunității pentru proiect și anularea în instanțele românești a actelor administrative.
Harosa reprezenta organizațiile civice, având un rol distinct de cel al avocaților contractați de statul român. În interviul pentru PressOne, explica faptul că intervențiile urmăreau să aducă în atenția tribunalului aspecte relevante pentru soluționarea litigiului.
În paralel cu avocatura, Harosa a fost conferențiar la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A absolvit facultatea în 1997, fiind de promoție. Era specializat în drept privat, dreptul proprietății și drept canonic. În 2013, a primit Premiul „Andrei Rădulescu” al Academiei Române, potrivit Facultății de Drept a UBB.
