Acord de principiu la Cotroceni pe Codul Urbanismului: Autorizațiile de construcție, emise de Primăria Generală. Fără reglementări speciale pentru spațiile verzi

Acord de principiu la Cotroceni pe Codul Urbanismului: Autorizațiile de construcție, emise de Primăria Generală. Fără reglementări speciale pentru spațiile verzi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit joi, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții fostei coaliții de guvernare pentru discuții privind Codul Urbanismului, unul dintre proiectele-cheie din PNRR. Conform acordului de principiu de la discuția convocată de șeful statului, viitorul Cod al urbanismului va include rezultatul referendumului din Capitală privind emiterea autorizațiilor de construcții de către Primăria Generală. Totodată, spațiile verzi nu vor avea reglementări speciale în acest Cod.

Prevederile privind autorizațiile de construcție vor avea o perioadă de tranziție, până la 1 ianuarie 2028, perioadă în care sectoarele vor mai emite unele autorizații.

ADVERTISING

De asemenea, lnoul Cod nu va aduce noi reglementări privind spațiile verzi și plajele, care vor fi reglmenetate în legi separate, a declarat deputatul USR, Radu Mihaiu, pentru Profit.ro.

Toate modificările au fost convenite de principiu, iar după ce vor fi discutate cu Comisia Europeană, aceste amendamente vor fi trimise și discutate în Parlament, a mai spus MIhaiu.

Referendumul local din București, inițiat de Nicușor Dan ca primar general al Capitalei și desfășurat pe 24 noiembrie 2024, a prevăzut consultarea populației cu privire autorizațiile de construire și împărțirea banilor între Primăria Generală și sectoare.

ADVERTISING

Referendumul validat prevede emiterea tuturor autorizațiilor de construire pe teritoriul orașului să fie centralizată și aprobată de Primarul General, în loc să fie împărțită pe sectoare, iar Consiliul General al Municipiului București (CGMB) să aibă puterea de a decide repartizarea impozitelor și taxelor locale între Primăria Capitalei și cele șase primării de sector. Acest aspect nu a fost discutat la Cotrioceni, a spus Mihaiu pentru publicația citată.

Preşedintele a declarat, după discuţiile partidelor la Palatul Cotroceni, că în Codul urbanismului va fi reflectat în întregime referendumul pe Bucureşti.

ADVERTISING

”Tot timpul e loc de mai bine, dar ăsta este rolul social al politicianului, să negocieze interesele legitime ale oamenilor care i-au dat mandatul pentru a ajunge la o soluţie de care să întrunească majoritatea. În momentul ăsta, aşa cum a fost discuţia de azi, în Codul urbanismului va fi reflectat în întregime referendumul pe Bucureşti. Pe toate celelalte lucruri putem să avem dezbatere după ce vedem aplicarea, o jumătate de an, un an”, a arătat preşedintele, citat de News.ro.

Întâlnirea de la Cotroceni a avut loc în contextul în care adoptarea Codului Urbanismului reprezintă unul dintre jaloanele restante din PNRR, iar întârzierea aprobării acestuia poate atrage penalizări financiare pentru România de aproape 1 miliard de euro și poate afecta accesarea fondurilor europene.

Potrivit Administrației Prezidențiale, la discuții au participat reprezentanți ai fostei coaliții de guvernare, respectiv Rareș Hopincă (PSD), Ciprian Ciucu și Florin Roman (PNL), Radu Mihaiu (USR), Cseke Attila (UDMR) și Gheorghe Nacov, din partea grupului parlamentar al minorităților naționale.

Premierul interimar Ilie Bolojan a avertizat miercuri că proiectul se află printre reformele esențiale care trebuie adoptate de Parlament pentru ca România să evite pierderea unor sume importante din finanțarea europeană. Codul Urbanismului este în prezent la Camera Deputaților, for decizional, după ce a fost adoptat tacit de Senat.

Codul Urbanismului este unul dintre cele mai importante proiecte legislative din domeniul dezvoltării teritoriale, fiind destinat să simplifice și să unifice reglementările privind amenajarea teritoriului, autorizarea construcțiilor și planificarea urbană.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google