Niciuna dintre persoanele bătute într-o pădure din Suceava nu a depus plângere. Poliţia vine cu detalii despre agresiune şi făptaşi

Niciuna dintre persoanele bătute într-o pădure din Suceava nu a depus plângere. Poliţia vine cu detalii despre agresiune şi făptaşi

Poliţia din Suceava a venit, vineri, cu detalii despre cazul stupefiant al unor jurnalişti care au mers în pădure împreună cu activistul de mediu Tiberiu Boșutar, unde au fost cu toţii agresaţi de mai multe persoane.

Incidentul a avut loc joi. La ora 16:06, Poliţia Vatra Dornei a fost sesizată, prin 112, despre faptul că patru persoane (un activist de mediu, doi cameramani şi un localnic) au fost victimele unei agresiuni, în pădurea Dealu Negru, din zona comunei Panaci.

"Având în vederea arealul extins al zonei au fost constituite, în regim de urgenţă, mai multe echipe de poliţişti şi jandarmi, iar în aproximativ 30 de minute s-a reuşit reperarea în fondul forestier a activistului de mediu şi a doi cameramani, a patra persoană (localnicul) reuşind să părăsească singur zona împădurită şi să se prezinte la sediul Poliţiei", arată IPJ Suceava.

ADVERTISING

Dosar penal pentru lovire şi distrugere

Cele trei persoane găsite în pădure au fost preluate de echipajele de poliţie şi duse la sediul Poliţiei Vatra Dornei. 

"Din audierile efectuate, s-a constatat că în cursul zilei de 16.09.2021, activistul de mediu şi cameramanii s-au deplasat împreună cu un localnic în zona forestieră din proximitatea comunei Panaci, pentru a realiza un material video cu privire la posibile acte ilicite privind tăiri de arbori.

În timpul activităţii, aceştia ar fi fost surprinşi de mai mulţi localnici din zonă pe terenurile forestiere private, iscându-se un conflict, care a degenerat, activistul şi cameramanii fiind agresaţi de către celelalte persoane", relatează IPJ Suceava, citat de News.ro.

ADVERTISING

Poliţia le-a cerut celor agresaţi să îşi exprime poziţia procesuală, prin depunerea unor plângeri prealabile. Dar niciuna dintre persoanele implicate nu a depus o plângere în acest sens, rezervându-şi acest drept procesual.

Totuşi, poliţiştii din Vatra Dornei au continuat verificările din oficiu şi au constituit un dosar penal, pentru lovire sau alte violenţe şi distrugere.

5 persoane sunt audiate

"Activităţile investigative şi de cercetare penală au continuat şi în timpul nopţii, reuşindu-se obţinerea acordului declarat al unuia dintre cameramani, pentru efectuarea de cercetări cu privire la cele două infracţiuni.

ADVERTISING

Ulterior, poliţiştii au identificat 5 persoane, care au participat la incident. La acest moment, cele 5 persoane sunt în procedură de audiere la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, în paralel fiind continuate celelalte activităţi procedurale pentru administrarea probatoriului şi dispunerea măsurilor procesuale, sub coordonarea unităţii de parchet competente", a transmis Poliţia Suceava.

Totodată, poliţiştii din cadrul Biroului Delicte Silvice fac verificări în fondul forestier, pentru verificarea unor aspecte privind activităţi ilicite în domeniul silvic. 

Jurnalistul Mihai Dragolea, activistul de mediu Tiberiu Bosutar (foto sus) și un cameraman au fost atacați și bătuți de zeci de persoane, într-o pădure din județul Suceava, unde filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri.

Activistul de mediu Tiberiu Boșutar spune că el şi un cameraman și-au pierdut pentru scurt timp conștiența, în timpul agresiunii. Iar cei care i-au agresat cu topoare şi răngi erau chiar silvicultorii.

Ministrul Mediului anunţă un control al Gărzii Forestiere în zonă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇