"Nașii" de la CFR acuzați de fraudă au fost puși sub control judiciar. Nu mai au dreptul să profeseze

"Nașii" de la CFR acuzați de fraudă au fost puși sub control judiciar. Nu mai au dreptul să profeseze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii au dispus măsura controlui judiciar pentru 21 dintre angajaţii CFR cercetaţi în dosarul de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual şi înşelăciune. Restul persoanelor vizate în dosar sunt cercetate în libertate.

”În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 25 martie 2025, de către poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, într-un dosar penal, instrumentat de Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri şi bunuri care interesează cauză, precum şi sume de bani ridicate, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis, miercuri, IGPR.

Cele 21 de persoane, au fost inițial reținute pentru 24 de ore.

”Ulterior, faţă de acestea, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile şi interzicerea dreptului de a mai profesa”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti au făcut, marţi, 39 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în 7 judeţe, inclusiv la sediul CFR Călători, într-un dosar de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual şi înşelăciune.

Mai mulţi controlori de trafic sunt acuzaţi că ar fi blocat în aplicaţia oferită de angajator posibilitatea ca CFR să vândă anumite bilete, locurile fiind oferite unor persoane care nu plăteau. De asemenea, însoţitori de vagoare ar fi colectat datele unor elevi care ar fi avut dreptul să circule gratuit şi au raportat în fals datele, însuşindu-şi banii. 35 de persoane au fost duse la audieri.

CFR Călători a precizat că oferă tot sprijinul necesar organelor judiciare. Statutul directorului Direcţiei Comercial, Sorin Preda, şi al şefului Serviciului Deservire Vagoane Speciale, Doru Bărbuş, este acela de martor, a mai transmis CFR Călători.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇