Mureș: Un copil de cinci ani a fost împușcat mortal de fratele său cu trei ani mai mare

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un copil în vârstă de cinci ani a fost împuşcat mortal cu o armă cu aer comprimat, de către fratele său cu trei ani mai mare.

Echipajul medical a ajuns la faţa locului în aproximativ 14 minute, însă nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe copil, rănile suferite la nivelul toracelui fiind foarte grave.

Șefa SMURD Mureş Maria Salanţa a estimat că băiatul a fost împuşcat de la mică distanţă, fiindu-i perforat plămânul şi probabil şi cordul, dar acest lucru va putea fi stabilit de către legişti.

Incidentul a avut loc luni după amiază, în jurul orei 15:00, la marginea unei păduri dintre localităţile Pănet şi Mădăraş. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţene Mureş, Emanuela Farcaş, a declarat pentru News.ro că cei doi copii se aflau cu părinţii şi cu alte persoane la o cabană din zonă, când fratele mai mare a găsit o armă cu aer comprimat, lăsată nesupravegheată, şi, în timp ce manevra arma, şi-a împuşcat fratele.

ADVERTISING

Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările decesului copilului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇