Mulți au dat vina pe energia solară pentru pana de curent care a paralizat Spania primăvara trecută. Ce s-a întâmplat, de fapt

Mulți au dat vina pe energia solară pentru pana de curent care a paralizat Spania primăvara trecută. Ce s-a întâmplat, de fapt
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pana masivă de curent care a afectat milioane de oameni din Spania, Portugalia și Franța, primăvara trecută, a declanșat o dezbatere intensă despre impactul surselor regenerabile asupra securității sistemelor energetice. Numeroși critici au dat vina pe energia solară și eoliană pentru întreruperea care a avut ca efecte, printre altele, oprirea trenurilor pe traseu și blocarea oamenilor în lifturi. Investigațiile oficiale au demonstrat însă că alta a fost cauza.

Spania, unul dintre liderii Europei în domeniul energiei regenerabile, obține aproximativ 46% din electricitatea sa din surse solare și eoliene, potrivit organizației de analiză Ember, uneori chiar mai mult de 70%, scrie NPR într-un articol în care dezbate modul în care dezinformarea poate submina încrederea publică în energiile verzi.

Publicația citează un nou raport al unui grup de experți din rândul operatorilor de rețele electrice europene care explică ce s-a întâmplat anul trecut. Conform acestui raport, pentru prima dată în Europa, o creștere bruscă a tensiunii a provocat pana masivă de curent.

Tensiunea trebuie să rămână în limite precise pentru ca o rețea electrică să funcționeze. Deși au existat mai multe erori, problema nu a fost o rețea cu prea multă energie solară sau eoliană, spune Chris Rosslowe, analist principal în energie la Ember, care nu a participat la redactarea raportului.

„Contrazice numeroasele afirmații pe care le-am văzut potrivit cărora o dependență excesivă de energiile regenerabile ar fi cauza. Asta este clar fals”, spune Rosslowe.

Aceste afirmații au avut totuși un impact. Potrivit unui nou sondaj, majoritatea spaniolilor cred cel puțin una dintre teoriile false despre pană, iar cea mai răspândită este ideea că dependența excesivă de energie regenerabilă a fost de vină.

Ce s-a întâmplat înainte de pană

Noul raport al experților din cadrul operatorilor de rețele electrice europene a identificat mai mulți factori declanșatori cu puțin timp înainte de întreruperea curentului.

Mai întâi, au existat oscilații, adică fluctuații bruște în fluxul de energie, care au afectat rețeaua. Cauza lor exactă nu este încă clară.

Operatorul principal al rețelei din Spania a luat măsuri pentru a controla oscilațiile, inclusiv reducerea cantității de energie trimise către Franța.

Deși aceste acțiuni au atenuat oscilațiile, ele au dus la o creștere bruscă a tensiunii. În consecință, transformatoarele și centralele electrice s-au oprit automat.

Nici raportul grupului de experți, nici alte analize recente ale guvernului spaniol și ale operatorului principal de rețea nu indică faptul că dependența de energia solară sau eoliană a dus la pană.

Argumentul criticilor energiei verzi: lipsa inerției

Când criticii energiei regenerabile au dat vina pe soare sau vânt pentru pană, mulți au folosit un singur cuvânt: inerție.

Michael Shellenberger, un critic de lungă durată al energiilor regenerabile și susținător al energiei nucleare, cu 1,4 milioane de urmăritori pe X, a scris în ziua penei:

„Mass-media spune că energiile regenerabile nu provoacă pene de curent. Dar iată că s-a întâmplat… este clar că prea puțină inerție, din cauza excesului de energie solară, a dus la prăbușirea sistemului”. Cuvântul ”inerție” a fost folosit de majoritatea celor care au dat vina pe energia verde pentru incidentul din primăvară.

Inerția este importantă pentru rețeaua electrică deoarece stabilizează fluctuațiile bruște ale frecvenței. Centralele pe gaz, cărbune sau nuclear folosesc turbine mari rotative care generează electricitate și creează inerție.

Sursele moderne, precum vântul, soarele și bateriile, nu implică inerție, deoarece sunt controlate digital.

Ipoteza lui Shellenberger a fost infirmată inclusiv de operatorul principal de rețea al Spaniei, Red Eléctrica.

Impactul dezinformarii despre energiile regenerabile

Potrivit sursei citate, afirmațiile false potrivit cărora dependența excesivă de energia solară și eoliană a provocat pana din Spania și Portugalia fac parte dintr-un atac mai amplu asupra energiilor regenerabile.

La scurt timp după ce curentul s-a întrerupt în Spania, Climate Action Against Disinformation, o coaliție de organizații non-profit, a realizat un sondaj în cadrul căruia au chestionat 1.200 de persoane în Spania și 1.200 în Regatul Unit – deoarece mulți din Marea Britanie au urmărit știrile despre incident.

Sondajul a arătat că 7 din 10 spanioli și 6 din 10 britanici au crezut cel puțin o teorie falsă despre cauzele penei, cel mai adesea cea conform căreia de vină a fost dependența de surse regenerabile.

Potrivit experților, resursele solare și eoliene s-au dovedit deja parte a unei rețele fiabile, cheia fiind combinarea energiei solare și eoliene cu baterii care să stocheze excesul de energie din timpul zilei și o elibereze seara, când cererea rămâne ridicată.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇