Mită de un sfert de milion de euro pentru un contract în Portul Constanța: doi bărbați condamnați după ce și-au recunoscut faptele

Mită de un sfert de milion de euro pentru un contract în Portul Constanța: doi bărbați condamnați după ce și-au recunoscut faptele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi oameni de afaceri care au încercat să obţină ilegal un contract de peste 124 de milioane de lei în Portul Constanţa, promiţând mită de 250.000 de euro, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, după ce şi-au recunoscut vinovăţia în faţa procurorilor DNA.

Potrivit anchetatorilor, Ţ.L., angajat în cadrul unor firme active în port, a oferit, printr-un intermediar, 25.000 de euro în numerar ca avans dintr-o mită promisă de 250.000 de euro.

Banii urmau să ajungă la funcţionari publici din cadrul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, pentru ca una dintre firmele coordonate de inculpat să câştige contractul intitulat „Umpluturi şi sistematizare teritoriu aferent Danei 99”, evaluat la peste 25 de milioane de euro.

Într-un caz separat, B.R., administrator al unei alte firme, a oferit aproximativ 400 de euro mită unui funcţionar din aceeaşi instituţie, pentru a grăbi obţinerea unor avize şi autorizaţii necesare derulării unui proiect în port.

În urma acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei, DNA a sesizat Tribunalul Constanţa.

Ţ.L. a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, iar B.R. a primit o pedeapsă de un an şi patru luni, tot cu suspendare. Ambii vor presta 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Procurorii au pus sechestru pe suma de 25.000 de euro, deja depusă în contul A.N.A.B.I., urmând ca instanţa să decidă asupra confiscării acesteia.

În februarie, procurorii DNA au dispus reţinerea a 18 persoane în cazul unor infracţiuni de luare şi dare de mită presupus a fi comise de către funcţionari publici şi oameni de afaceri în legătură cu activitatea economică desfăşurată în Portul Constanţa.

Între acestea, se află şeful Direcţiei Tehnice a C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, Florin Laurenţiu Chirilă, şi şeful suspendat al organizaţiei municipale PSD Constanţa, Ion Dumitrache.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇