Ministrul Apărării, Radu Miruță, reacționează la acuzațiile potrivit cărora România ar cumpăra „vechituri” pentru Armată prin programul SAFE și susține că realitatea este exact opusul.
El afirmă că, după ani de stagnare, România derulează simultan 21 de proiecte noi de înzestrare, în valoare totală de peste 9,5 miliarde de euro, multe dintre ele cu componentă de producție în țară.
„Realitatea – bazată pe date și fapte – este cu totul alta”
Într-un mesaj publicat sâmbătă pe Facebook, ministrul le-a răspuns criticilor care au susținut că România ar deveni „sclava Franței” sau a Germaniei și că ar achiziționa echipamente depășite.
„Am apucat să citesc, în dimineaţa aceasta, câteva comentarii: că suntem «sclavii Franţei», sau ai Germaniei, că luăm «vechituri» pentru armată… Oameni buni, realitatea – bazată pe date şi fapte – este cu totul alta. Uitaţi-vă la date, nu la propaganda deranjată groaznic că ne mişcăm”, a transmis Radu Miruță.
El subliniază că este pentru prima dată când România are „brusc 21 de proiecte noi, derulate concomitent, pentru înzestrarea Armatei Române cu tehnologie de ultimă generaţie”, vorbind despre „miliarde de euro pentru producţie în România”.
Producție în țară și linii moderne în industria de apărare
Ministrul susține că proiectele sunt construite astfel încât o parte importantă a producției să fie realizată în România, prin aducerea de roboți și linii moderne de fabricație în industria națională de apărare.
„E despre România, nu mai este despre firme ale politicienilor învăţate la combinaţii. Asta înseamnă locuri de muncă, tehnologie adusă acasă şi mai multă securitate pentru România”, a afirmat Miruță.
În opinia sa, contextul internațional obligă România să se miște rapid și să fie parte activă în noua arhitectură de securitate europeană.
„Lumea se schimbă rapid, iar România, alături de partenerii europeni, trebuie să fie pregătită pentru această schimbare. Mai mult decât atât, România nu este un spectator, ci parte activă din această transformare”, a mai transmis ministrul.
21 de proiecte, peste 9,5 miliarde de euro
La 26 ianuarie, ministrul Apărării anunțase că, în cadrul programului SAFE, sunt 21 de proiecte care au legătură cu MApN, în valoare totală de 9,53 miliarde de euro.
Potrivit acestuia, 10 dintre proiecte sunt achiziții în comun cu alte state, iar 11 reprezintă achiziții individuale ale statului român.
Printre echipamentele vizate se numără rachete Mistral, elicoptere H225 și trei sisteme de apărare antiaeriană.
