Miere, albine și câmpuri minate. Ucraina recurge la "diplomația dulce"

Miere, albine și câmpuri minate. Ucraina recurge la "diplomația dulce"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul ucrainean de Externe a lansat un proiect prin care terenurile agricole înțesate cu mine vor fi însămânțate cu ajutorul dronelor, iar albinele vor culege polenul. Însă mierea obținută nu va fi vândută în magazine.

De la începerea invaziei ruse, Ucraina a devenit una dintre cele mai minate țări. Potrivit MAE de la Kiev, aproximativ opt milioane de hectare de teren sunt minate în prezent. Iar din această suprafață șase milioane de hectare sunt situate în teritoriile ocupate, iar două milioane au fost eliberate de armata ucraineană.

Ministerul a calculat că suprafața minată constituie 30% din teritoriul țării, adică peste 174.000 de metri pătrați pe care se află terenuri private, infrastructură esențială, cursuri și luciuri de apă, păduri și terenuri agricole.

ADVERTISING

Din cauza minelor, agricultorii ucraineni au fost nevoiți să improvizeze diverse soluții ca să-și poată cultiva terenurile.

Pentru a rezolva problema complexă a minelor, Ministerul de Externe a trecut la o abordare neconvențională, în parteneriat cu agenția de publicitate Saatchi & Saatchi Ucraina, și compania agro-industrială Kernel, materializată în proiectul The Minefields Honey (Miere de pe câmpurile minate), relatează Kyiv Post.

Cum se obține miere de pe terenuri minate

Proiectul constă în folosirea dronelor pentru însămânțarea terenurilor cu semințe de floarea soarelui, evitându-se, astfel, contactul uman cu minele.

ADVERTISING

Cele mai multe plante melifere (care produc nectar și sunt frecventate de albine) vor fi plantate în zonele de lângă linia frontului, în special în regiunile Cernihiv și Sumî. "Luăm un teren pe care trebuia plantat porumb sau floarea soarelui, de exemplu, dar care nu poate fi lucrat din cauza minelor. Semințele sunt plantate cu ajutorul dronelor", a spus Katerina Spivakova, director de comunicare la compania agro-industrială Kernel.

În sezonul de primăvară, dronele însămânțează terenurile. Imediat cum plantele vor începe să crească, vor atrage albinele. Stupii cu un design special, în forma unui semn de avertisment asupra pericolului minelor, vor fi amplasați în apropierea terenurilor, iar mierea obținută va fi îmbuteliată în borcane și va ajunge pe masa personalităților care pot ajuta Ucraina.

Autorii proiectului s-au consultat cu agronomi, cu serviciul de urgență, Dronarium Ukraine (un grup de operatori de drone) și cu asociația apicultorilor din Ucraina, și au făcut mai multe pregătiri și teste de însămânțare cu ajutorul dronelor. Proiectul va fi complet operațional pentru următorul sezon agricol.

ADVERTISING

Ucraina caută sprijin cu "vorba dulce"

Mierea de pe câmpurile minate va fi un produs limitat și nu va fi comercializată în magazine, ci va deveni un simbol menit să atragă atenția asupra situației din Ucraina.

Ea va acționa ca un instrument de comunicare pentru atragerea mai multor resurse pentru deminarea Ucrainei, a declarat ministrul de Externe, Dmitro Kuleba.

"În primul rând, va fi trimisă diplomaților și cetățenilor influenți din alte țări care pot ajuta Ucraina în deminare" , a spus Kostia Shnyder, director de creație la grupul Publicis și Saatchi & Saatchi Ucraina.

Nu toată lumea este favorabilă conceptului de "diplomație îndulcită". Șefa Comisiei Radei Supreme pentru integrarea Ucrainei în UE, Ivanna Klimpuș-Țințadze, consideră că Ministerul de Externe ar trebui să se axeze pe lucruri mai importante.

"Cu siguranță ar fi bine să ne concentrăm asupra chestiunilor care privesc direct Ministerul Afacerilor Externe. Dacă avem atât de multe resurse să facem ceva în paralel, atunci e minunat. Dar, din păcate, nu avem suficiente resurse nici pentru cele mai simple lucruri. În următoarea mea călătoie aș duce mai degrabă un fragment de rachetă sau o jucărie dintr-o casă distrusă de un atac cu rachetă. Și ar fi mult mai de impact decât orice dulciuri", a spus ea, pentru Kyiv Post.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇