Marian Vanghelie, urmărit penal într-un dosar al DNA cu prejudiciu de peste 250 milioane lei: Cum funcționa ”caracatița” Economat

Marian Vanghelie, urmărit penal într-un dosar al DNA cu prejudiciu de peste 250 milioane lei: Cum funcționa ”caracatița” Economat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de constituire de grup infracţional, trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, prejudiciul estimat fiind de peste 256 milioane lei, faptele fiind comise în perioada 2018-2020, a informat, joi, DNA.

UPDATE 23:00 – După aproape 8 ore de audieri, Marian Vanghelie a fost reținut de procurorii anticorupție, pentru 24 de ore, relatează Digi24.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local).

ADVERTISING

Astfel, arată sursa citată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Marian-Daniel Vanghelie, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Urmărit penal este și Marian Leonard Petre, la data faptelor director general al SC Economat Sector 5 SRL.

De asemenea, o rudă a lui Vanghelie, administrator de societate comercială, este urmărită penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Pe lista celor urmăriți penal se mai află, printre alții, Marian Ţigănuş, la data faptelor viceprimar Sector 5 Bucureşti, Marian Lupaşcu, la data faptelor director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (22 acte materiale), precum și mai mulți șefi din Primărie, ADP Sector 5 sau Economat.

Alţi cinci administratori ai unor societăţi comerciale sunt puşi sub urmărire penală pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Totodată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, este urmărit penal şi un economist în cadrul unei firme.

De asemenea, trei administratori de firme sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, unul dintre ei săvârşind infracţiunea în formă continuată.

ADVERTISING

În comunicatul DNA se precizează că faptele au fost comise în perioada 2018-2020.

Lista completă a suspecților și acuzațiile procurorilor DNA.

Marian Vanghelie a fost ridicat de acasă de oamenii legii și adus joi la sediul DNA pentru audieri, care au durat mai multe ore.

Marian Vanghelie, săltat de acasă de procurorii DNA! Imagini de la fața locului

Marian Vanghelie, săltat de acasă de procurorii DNA! ---- https://bit.ly/3rfA5abImagini de la fața locului --- https://bit.ly/3rfA5ab

Publicată de Stirile Kanal D pe Joi, 13 ianuarie 2022

Care sunt acuzațiile

Astfel, la finele anului 2018, Marian Vanghelie, Marian Leonard Petre şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale), care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL (unde acţionar majoritar este Consiliul local sector 5).

"Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc), de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 - 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale", precizează DNA.

ADVERTISING

La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard - directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.

"Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către S.C. Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării", indică DNA.

Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 (Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.).

DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori mai mari faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial (capsator plastic mediu - S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziţionat produsul respectiv cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei).

"Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei", mai precizează procurorii.

Nu era prima oară

Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇