Manifestație de amploare la Berlin: Mii de nemți au ieșit în stradă împotriva restricțiilor Covid (Galerie video)

Manifestație de amploare la Berlin: Mii de nemți au ieșit în stradă împotriva restricțiilor Covid (Galerie video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Câteva mii de opozanţi ai măştii de protecţie şi restricţiilor din cauza pandemiei covid-19 defilează din nou, sâmbătă, la Berlin, în contextul unei intensificări a epidemiei în Germania.

Intitulat ”Sărbătoarea libertăţii şi păcii”, evenimentul la care sunt aşteptaţi 22.000 de participanţi – care adună ”liber-gânditori”, activişti împotriva vaccinurilor, conspiraţionişti şi simpatizanţi ai extremei drepte – este al doilea în decurs de o lună şi îngrijorează autorităţile, relatează AFP.

O mulţime foarte pestriţă, de toate vârstele, inclusiv familii cu copii, s-a adunat sâmbătă dimineaţa în jurul emblematicei Porţi Brandenburg, punctul de plecare al manifestaţiei, care a început la ora 12:.00, ora României.

ADVERTISING

Aproximativ 3.000 de poliţişti se aflau la faţa locului.

”Eu nu sunt un simpatizant al extremie drepte, sunt aici pentru a ne apăra libertăţile fundamentale”, ţine să precizeze Stefan, un berlinez în vârstă de 43 de ani, ras în cap şi purtând un tricou gri cu inscripţia albă ”Gândeşte, asta ajută!”.

”Suntem aici pentru a spune că ”trebuie să fii atent!”, criza coronavirusului sau nu, trebuie să ne apărăm libertăţile”, declară pentru AFP Christina Holz, o studentă în vârstă de 22 de ani, care poartă un tricou cu un mesaj care cere eliberarea lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, deţinut în Regatul Unit.

ADVERTISING

Nemulțumirile sunt variate

Muncipalitatea capitalei germane a interzis mai întâi, miercuri, manifestaţia, din ”motive de sănătate publică”, care ţin în opinia sa de imposibilitatea respectării distanţării de 1,5 metri între manifestanţi.

Societatea închisă, ferecată și bine mascată

Însă un tribunal administrativ, sesizat de organizatori, le-a dat dreptate vineri.

Organizatorii manifestaţiei se obligă ca o distanţă minimă să fie respectată între manifestanţi. Purtarea măştii de protecţie nu este, în schimb, obligatorie.

Vineri seara, aproximativ 1.500 de manifestanţi s-au adunat paşnic la Poarta Brandenburg.

ADVERTISING

O manifestaţie anterioară de acelaţi tip a adunat, la 1 august, aproximativ 20.000 de persoane, majoritatea din sfera extremei drepte. Ea a fost întreruptă de poliţie, pentru că manifestanţii nu au respectat regulile de distanțare.

Miting al ”covidioților” la Berlin: 20.000 de nemți s-au înghesuit să protesteze. Poliția i-a forțat să ia distanță

Această adunare intervine într-un context de nemulţumire tot mai mare în rândul opiniei publice germane faţă de restricţiile legate de pandemia covid-19, în pofida faptului că Germania a rezistat mai bine ca vecinii săi, iar restricţiile în lupta împotriva noului coronavirus nu au fost niciodată la fel de stricte ca în Franţa sau în Italia, de exemplu.

Iniţiatorul manifestaţiei, Michael Ballweg, un antreprenor în informatică fără etichetă politică, ce conduce mişcarea ”Gânditori Nonconformişti-711” care a apărut la Stuttgart, a prezentat încercarea de interzicere a adunării drept ”un atac împotriva Constituţiei” germane, care apără dreptul de exprimare.

Susţinătorii săi se revoltă împotriva ”dictaturii” măsurilor cu privire la noul coronavirus, pe care le consideră un obstacol în calea libertăţii lor. Ei cer plecarea Guvernului Angelei Merkel şi noi alegeri în octombrie 2020, cu un an înainte de termen.

Se anunță și contramanifestații

Mai multe figuri ale extremei drepte au îndemnat la participarea la manifestaţie şi şi-au exprimat satisfacţia faţă de faptul că aceasta poate avea loc.

Un deputat de la Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), Leif-Erik Holm, a vorbit pe Twitter despre o ”victorie a libertăţii”.

Mai multe organizaţii de stânga, au îndemnat, la rândul lor, la contramanifestaţii.

Sâmbătă, ”va fi important să arătăm că nu poate exista toleranţă faţă de rasiști, antisemiţi, extremişti de drepta şi nazişti”, a apreciat Anne Helm, conducătoarea secţiei de la Berlin a Partidului Die Linke (stânga radicală).

La fel ca multe ţări europene, Germania se confruntă la rândul ei, în ultimele săptămâni, cu o intensificare a pandemiei - cu o medie de 1.500 de noi cazuri declarate zilnic.

Sâmbătă, Institutul de supraveghere sanitară RKI a anunţat 1.479 de noi infecţii în 24 de ore.

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat vineri că se aşteaptă la o evoluţie a pandemiei ”şi mai dificilă” în lunile următoare.

Merkel avertizează că pandemia ar urma să se agraveze şi numai un vaccin poate permite întoarcerea la normal

Această degradare din ultimele zile, imputată în parte întoarcerilor din vacanţă, a determinat autorităţile să impună noi măsuri restrictive, precum limitarea adunărilor private sau aplicarea unor amenzi din cauza nepurtării măştii de protecţie în locurile în care este obligatorie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇