Luptele se intensifică în Nagorno-Karabah. Macron cere încetarea focului, Pompeo arată cu degetul spre Erdogan

Luptele se intensifică în Nagorno-Karabah. Macron cere încetarea focului, Pompeo arată cu degetul spre Erdogan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a discutat telefonic vineri cu premierul armean, Nikol Pashinyan, şi cu preşedintele azer, Ilham Aliev, în timp ce Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a îndemnat vineri „terţele părţi” să păstreze distanţa faţă de conflictul din Nagorno-Karabah.

În convorbirea telefonică, Macron i-a îndemnat pe premierul armean și pe preşedintele azer să declare încetarea focului în Nagorno-Karabah, a informat Palatul Elysee, notează AFP.

În contextul în care luptele s-au intensificat vineri, preşedintele francez „a reiterat apelurile la încetarea focului şi a propus iniţierea unui proces şi unei metodologii care să conducă la reluarea negocierilor în cadrul Grupului de la Minsk”, a precizat preşedinţia Franţei. „Lucrările au început de vineri seară”, a adăugat sursa.

Franţa prezidează împreună cu Rusia şi Statele Unite Grupul de la Minsk însărcinat cu medierea acestui conflict.

În discuţiile avute, Emmanuel Macron a mai abordat cazul celor doi jurnalişti ai cotidianului francez Le Monde răniţi în urma unui „bombardament” şi evacuaţi vineri spre Erevan, a precizat Palatul Elysee.

Mai devreme în cursul zilei, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat Azerbaidjanul, susţinut de Turcia, şi Armenia împotriva unei „internaţionalizări a conflictului” şi riscului unei „escaladări scăpate de sub control”.

ADVERTISING

Pompeo speră ca informațiile privind prezența unor jihadiști sirieni să fie nefondate

Și șeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a îndemnat vineri "terţele părţi" să păstreze distanţa faţă de conflictul din Nagorno-Karabah, exprimându-şi speranţa ca informaţiile privind prezenţa unor "jihadişti sirieni" în Azerbaidjan să fie nefondate, notează AFP.

Luptele dintre armeni şi azeri pentru Nagorno-Karabah, regiune azeră populată majoritar de armeni şi care s-a separat odată cu prăbuşirea URSS, au continuat vineri, cu lovituri azere asupra principalului oraş al regiunii secesioniste.

Franţa a acuzat Turcia că înrăutăţeşte situaţia trimiţând, după cum a afirmat, "jihadişti" din Siria pentru a lupta alături de azeri.

"Ar trebui să îl întrebaţi pe preşedintele (turc Recep Tayyip) Erdogan de ce a luat o asemenea decizie", le-a declarat Mike Pompeo jurnaliştilor în avionul cu care s-a întors din Croaţia, ultima etapă a unui miniturneu european.

ADVERTISING

Erdogan respinge apelul la pace

Referindu-se la "informaţiile" despre trimiterea în Azerbaidjan a unor "combatanţi sirieni", el a spus: "Sper că nu este cazul".

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat că 300 de luptători "jihadişti" au plecat din Siria înspre Azerbaidjan trecând prin Turcia, o "linie roşie", după cum a subliniat.

"Am îndemnat pe toată lumea să rămână deoparte, cu excepţia cazului în care lansează un apel la încetarea focului" şi afirmă că "dialogul" trebuie să reprezinte "metodologia pentru a restabili ordinea, a restabili pacea", a continuat şeful diplomaţiei SUA.

În cazul "internaţionalizării" conflictului, cu "terţe părţi care aduc muniţie, sisteme de arme sau numai consilieri şi aliaţi, creşte complexitatea, creşte riscul de a pierde vieţi omeneşti", a adăugat Mike Pompeo.

"Sigur că am comunicat acest mesaj atât liderilor azeri şi armeni, cât şi turcilor", a mai spus secretarul de stat american.

La începutul anilor 1990, secesiunea provinciei Nagorno-Karabah a antrenat un război care s-a soldat cu 30.000 de morţi. Conflictul era aproape îngheţat, în pofida unor ciocniri frecvente, în special în 2016.

Luptele sângeroase au reînceput duminică. Azerbaidjanul a declarat oficial că îşi va continua operaţiunile până la eliberarea completă a teritoriului sau "retragerea totală" a armenilor.

La rândul său, Erevanul a amorsat o deschidere timidă, afirmând că este "pregătit" să se implice alături de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru restabilirea unei încetări a focului în Nagorno-Karabah.

ADVERTISING

Nagorno-Karabah: micul război, marile întrebări

Noi confruntări armate între Azerbaidjan și Armenia: Bilanțul a ajuns la 39 de morţi în Nagorno Karabah. Comunitatea internațională cere încetarea imediată a focului

Două avioane armene s-au prăbușit în munți. Avertismentul CEDO după o nouă escaladare a conflictului din Nagarno-Karabah

Armenia a declarat legea marţială şi a mobilizat armata, în urma confruntărilor dintr-o regiune disputată cu Azerbaidjanul. Reacţia MAE de la Bucureşti


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇