Ziua 18 a războiului din Orientul Mijlociu aduce noi lovituri.
- Israelul a bombardat casa lui Ali Larijani, liderul iranian care-l amenințase pe Trump, Israelul susține că a fost „eliminat”, însă un mesaj atribuit acestuia pune sub semnul întrebării informația.
- Ulterior, Israelul a anunțat că l-a eliminat și pe Gholamreza Soleimani, comandantul forței paramilitare Basij, una dintre cele mai importante structuri de securitate internă ale Iranului.
- Miliţiile pro-Iran din Irak au lovit ambasada SUA din Bagdad.
- În Emirate, un petrolier aflat la ancoră în apropiere de Fujairah a raportat că a fost lovit de un „proiectil necunoscut”
Strâmtoarea Ormuz rămâne cea mai mare problemă. Iranul și Irakul negociază trecerea petrolierelor irakiene prin strâmtoare. Trump a cerut ajutor internațional, în timp ce britanicii și europenii vorbesc despre planuri colective, dar evită să promită o angajare militară directă.
Secretarul general al Organizației Maritime Internaționale avertizează că escorta militară nu poate garanta siguranța navelor în Strâmtoarea Ormuz.
Statele din Golf, la rândul lor, ar dori un Iran slăbit decisiv, dar nu vor să intre oficial în război, temându-se de represalii și de o escaladare imposibil de controlat.
Consecințele economice se văd deja. BERD avertizează asupra unui nou șoc pentru economiile emergente, iar compania aeriană Emirates operează zboruri către Dubai care sunt aproape goale în unele cazuri, deoarece călătorii evită Golful Persic.
La nivel diplomatic, ministrul de Externe iranian, Abbas Araghchi, a negat informațiile conform cărora ar fi avut recent contacte cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, aşa cum scrisese ieri Axios.
Spotmedia.ro vă ține la curent cu cele mai importante informații despre războiul din Orientul Mijlociu:
- Șeful Basij ar fi fost eliminat - Armata israeliană a anunțat că l-a ucis pe Gholamreza Soleimani, comandantul forței paramilitare Basij, într-un atac aerian țintit desfășurat în centrul Teheranului. Potrivit IDF, lovitura a fost realizată pe baza unor informații precise furnizate de serviciile de informații militare. Basij este o structură-cheie a Gărzilor Revoluționare, responsabilă de securitatea internă și de reprimarea protestelor, fiind implicată în mod repetat în intervenții violente împotriva demonstranților. Iranul nu a confirmat deocamdată informația, scrie Al Jazeera.
- A murit sau n-a murit? - Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a anunțat că Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, ar fi fost „eliminat” luni noaptea, în cadrul operațiunilor militare israeliene. Ulterior, agenția de presă iraniană Tasnim a publicat pe Telegram o notă scrisă de mână atribuită lui Larijani, în care acesta deplânge moartea unor membri ai marinei iraniene, documentul fiind datat 17 martie, ceea ce ridică semne de întrebare asupra informației privind moartea sa.
- Avioane goale de Dubai - Compania aeriană Emirates operează zboruri către Dubai care sunt aproape goale în unele cazuri, deoarece călătorii evită Golful Persic, o dovadă a provocărilor cu care se confruntă cea mai mare companie aeriană internațională din lume în a-și restabili rețeaua pe fondul unui război prelungit, transmite Bloomberg.
- Escortarea militară nu e destul - Secretarul general al Organizației Maritime Internaționale (IMO), Arsenio Dominguez, a avertizat că escortarea militară a navelor prin Strâmtoarea Ormuz nu poate garanta în totalitate siguranța acestora și nu reprezintă o soluție sustenabilă pe termen lung. Într-un interviu pentru Financial Times, oficialul a subliniat că transportul maritim devine „victimă colaterală” a conflictului din Orientul Mijlociu și a atras atenția asupra situației navelor blocate în Golful Persic, unde echipajele riscă să rămână fără alimente și provizii. Consiliul IMO urmează să se reunească în sesiune extraordinară la Londra pentru a analiza impactul crizei asupra navigației și marinarilor.
- Nicio negociere secretă - Ministrul de Externe iranian, Abbas Araghchi, a negat informațiile conform cărora ar fi avut recent contacte cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff. Potrivit unui oficial american și unei surse informate citate de Axios, Araghchi i-ar fi trimis mesaje text lui Witkoff, axate pe încetarea conflictului, însă iată că Iranul neagă aceste contacte. Şi autoritățile americane susțin că nu există negocieri oficiale între Washington și Teheran. Sursele nu au oferit detalii despre numărul sau conținutul exact al mesajelor schimbate.
- Victimele din Israel - Ministerul Sănătății din Israel a anunțat că, de la începutul războiului, 3.530 de persoane au fost transportate la spital. În prezent, 86 de persoane sunt încă internate, dintre care opt se află în stare gravă. Autoritățile nu au oferit detalii despre cauzele exacte ale rănilor.
- Negocieri Iran-Irak - Iranul și Irakul poartă discuții pentru a permite trecerea unor petroliere irakiene prin Strâmtoarea Ormuz, a anunțat ministrul irakian al Petrolului, Hayan Abdul-Ghani. Producția de petrol a Irakului a scăzut semnificativ, de la 4,3 milioane de barili pe zi înainte de război la aproximativ 1,2 milioane, scrie The Guardian. Oficialii iranieni susțin că restricțiile vizează în principal navele SUA, Israelului și ale aliaților lor, iar datele de monitorizare arată că unele petroliere, inclusiv din India și China, au reușit totuși să tranziteze strâmtoarea.
- Ambasada SUA din Irak, lovită - Ambasada SUA din Bagdad și obiective din Zona Verde au fost vizate de drone și rachete. Surse din securitatea irakiană au descris atacul drept cel mai intens de la începutul actualei serii de lovituri, iar ambasada americană emisese cu câteva ore înainte o nouă alertă pentru cetățenii SUA, avertizând asupra amenințării reprezentate de milițiile aliniate Iranului. Tot în Zona Verde, o dronă a lovit hotelul Al-Rasheed, folosit și de misiuni diplomatice. Autoritățile irakiene au spus ulterior că aparatul s-a izbit de partea superioară a gardului hotelului și că nu au existat victime sau pagube serioase.
- Israelul a bombardat casa lui Ali Larijani, liderul iranian care-l amenințase pe Trump- Armata israeliană a atacat luni seară, într-un bombardament țintit, locul în care se afla Ali Larijani, secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională din Iran. El este cea mai înaltă figură din regimul iranian după Mojtaba. Şeful Statului Major IDF a confirmat informația: „Am eliminat în apartamentul ascuns din Teheran persoane importante, printre ținte se află oficialul regimului Ali Larijani. Ali Larijani s-a numărat printre țintele atacate aseară în Iran de către Israel”. Zilele trecute Ali Larijani i-a scris lui Trump pe X, răspunzând la o postare a președintelui SUA: „Națiunea sacrificială a Iranului nu se teme de amenințările tale goale. Nici măcar cei mai puternici decât tine nu au putut elimina Iranul. Ai grijă să nu fii eliminat tu însuți.
- Petrolier lovit lângă Fujairah - Autoritățile din Abu Dhabi au suspendat operațiunile la imensul zăcământ de gaze Shah, după un atac cu drone care a provocat un incendiu, stins între timp. În paralel, un petrolier aflat la ancoră în apropiere de Fujairah a raportat că a fost lovit de un „proiectil necunoscut”, cu pagube structurale minore. Portul și zona petrolieră Fujairah, esențiale pentru exporturile care ocolesc strâmtoarea Ormuz, au fost și ele afectate de atacuri. Emiratele au închis temporar spațiul aerian ca măsură excepțională de precauție. De la începutul conflictului, EAU spun că au interceptat sute de rachete și peste 1.600 de drone.
- Starmer: Plan pentru redeschiderea Ormuz - Premierul britanic Keir Starmer a anunțat că Londra lucrează împreună cu aliații europeni la un „plan colectiv viabil” pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. El a subliniat că au fost deja eliberate rezerve strategice de petrol „la un nivel fără precedent”, însă a avertizat că reluarea navigației în zonă rămâne o provocare majoră. Starmer a insistat că Marea Britanie nu dorește să fie atrasă într-un război regional mai amplu, chiar dacă mii de militari britanici sunt deja desfășurați în Orientul Mijlociu, iar avioane de luptă și sisteme anti-dronă sunt implicate în apărarea împotriva atacurilor iraniene.
- Scade prețul petrolului - După săptămâni de creșteri abrupte, prețurile petrolului au scăzut luni cu peste 2%, pe fondul apelurilor lui Trump pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz și al semnalelor că unele nave au reușit să tranziteze din nou ruta. Chiar și așa, piața rămâne extrem de tensionată: cotaţiile Brent și WTI sunt cu mai mult 40% peste nivelurile de la începutul conflictului. Agenția Internațională pentru Energie a anunțat că peste 400 de milioane de barili vor fi eliberați din rezervele strategice, în încercarea de a tempera scumpirile.
- Statele din Golf fac presiuni asupra SUA să neutralizeze definitiv Iranul - Potrivit Reuters, liderii arabi din Golf fac presiuni asupra Washingtonului să nu se oprească până când Iranul nu își pierde capacitatea de a amenința infrastructura energetică și traficul prin Ormuz. Atacurile asupra aeroporturilor, porturilor și instalațiilor petroliere au schimbat tonul în capitalele arabe: dacă inițial multe state au respins războiul, acum tot mai mulți lideri văd în Iran o amenințare directă. Cu toate acestea, aceleași state refuză deocamdată să intre deschis în conflict, de teamă să nu devină ținte și mai expuse.
- 5 state occidentale avertizează asupra Libanului - Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Canada au avertizat că o ofensivă terestră israeliană de amploare în Liban ar avea consecințe umanitare devastatoare și ar putea prelungi conflictul. Declarația comună vine într-un moment în care peste un milion de oameni au fost deja strămutați în Liban, iar zeci de mii trăiesc în adăposturi colective. Cele cinci state susțin dezarmarea Hezbollah și o soluție politică, cerând dezescaladare imediată. În contrast, președintele israelian Isaac Herzog a cerut Europei să sprijine „orice efort” pentru eradicarea Hezbollah, deși a salutat ideea unor eventuale discuții între Liban și Israel, facilitate de Franța.
- BERD vede un nou șoc economic pentru piețele emergente - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare analizează programe de sprijin pentru economiile emergente afectate de războiul cu Iranul. Potrivit președintei BERD, conflictul a produs deja un nou șoc: petrol peste 100 de dolari, lanțuri de aprovizionare perturbate, transport aerian afectat și riscuri pentru turism, agricultură și industrie. Instituția ia în calcul măsuri pentru companiile lovite de costurile energiei, de lipsa îngrășămintelor sau de scăderea fluxurilor turistice, mai ales în state precum Egipt, Iordania și Liban. BERD avertizează și asupra unui alt efect: reducerea remitențelor trimise din statele din Golf, ceea ce ar lovi economiile dependente de acești bani. În plus, banca se teme că dobânzile mai mari și incertitudinea vor amâna investiții și vor accentua vulnerabilitățile financiare.
