115 zile de război: Rușii şi-au întărit poziţiile pe Insula Şerpilor și trimit toate trupele spre Severodoneţk. Johnson zice că victoria lui Putin ar fi o catastrofă

115 zile de război: Rușii şi-au întărit poziţiile pe Insula Şerpilor și trimit toate trupele spre Severodoneţk. Johnson zice că victoria lui Putin ar fi o catastrofă

În ziua 115 de război, armata rusă şi-a întărit poziţiile pe Insula Şerpilor, unde a instalat mai multe sisteme antiaeriene care acoperă diferite spectre de ameninţare.

Rușii par și să-şi fi reînnoit în ultimele 48 de ore eforturile de a avansa mai la sud de oraşul Izium din estul Ucrainei. Ucrainenii spun că Rusia trimite un număr mare de militari la Severodoneţk din alte zone de luptă pentru a încerca să obţină controlul deplin asupra oraşului estic de pe linia frontului.

În timpul ăsta, negociatorul șef al Ucrainei a spus că negocierile cu Rusia ar putea fi reluate până la finele lui august, când Kievul se va afla într-o poziție bună de negociere. Însă tot astăzi, primarul Kievului a declarat că țara sa va intra în discuții de pace doar după ce „ultimul soldat rus va părăsi Ucraina".

Iar Polonia a cerut aplicarea cât mai curând posibil a unui al şaptelea pachet de sancţiuni contra Rusiei care să includă produsele de uz civil care ar putea fi folosite şi în scopuri militare.

SpotMedia.ro v-a prezentat în format LIVE TEXT cele mai importante evoluții din războiul din Ucraina de sâmbătă, 18 iunie, ziua 115 de război:

23:09 - În zonele ocupate, Rusia distribuie ziare cu declarații false.

22:10 - Rusia trimite un număr mare de militari la Severodoneţk din alte zone de luptă pentru a încerca să obţină controlul deplin asupra oraşului estic de pe linia frontului, a declarat sâmbătă guvernatorul regiunii Lugansk, Serhii Gaidai, potrivit Reuters. "Astăzi, mâine sau poimâine vor arunca în luptă toate trupele de rezervă pe care le au... Pentru că deja sunt atât de mulţi, au ajuns la o masă critică", a spus Gaidai.

ADVERTISING

Forţele ruse controlează mare parte, dar nu întreg oraşul Severodoneţk, iar în satele vecine se dau lupte crâncene.

21:07 - Volodimir Zelenski a mers, sâmbătă, şi la Odesa, după vizita de la Nikolaiev. El a fost la baza militară şi poligonul din Odesa și a decorat angajaţi ai Ministerului de Interne. A discutat și cu autoritățile locale despre organizarea unui coridor pentru exportul produselor agricole şi industriale din porturile din regiunea Odesa.

21:02 - Cinci civili au fost ucişi şi alţi 12 au fost răniţi în bombardamente ucrainene la Doneţk, în estul separatist al Ucrainei, au anunţat autorităţile locale proruse într-un comunicat, relatează AFP.

21:00 - Mai multe rachete rusești au lovit o uzină de gaz din districtul Izium, în estul Ucrainei, a declarat sâmbătă guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Synehubov. „A izbucnit un incendiu de amploare, salvatorii au localizat focul", a scris el pe Telegram, adăugând că și alte clădiri au fost avariate.

20:57 - Sute de persoane au participat la Kiev la funeraliile lui Roman Ratushnyi, activistul ucrainean de 24 de ani ucis de ruși la Izium. Tânărul a fost un protestatar adolescent în timpul lunilor de demonstrații care l-au răsturnat pe liderul pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici, în 2014.

20:56 - Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat pentru BBC, că țara sa va intra în discuții de pace doar după ce „ultimul soldat rus va părăsi Ucraina".

20:51 - 77 de mineri care au rămas blocați în subteran în timpul unei pene de curent provocate de bombardamentele efectuate de separatiștii pro-ruși în regiunea Donețk din estul Ucrainei au reușit să iasă la suprafață, anunță autoritățile ucrainene.

ADVERTISING

18:51 - Cinci civili ucraineni au fost eliberați de ruși în cadrul unui schimb de prizonieri cu Rusia. Ucrainenii au eliberat și ei tot cinci prizonieri, a anunțat sâmbătă Direcția de informații a apărării din Ucraina. În cadrul schimbului a fost recuperat și cadavrul unui civil ucrainean.

17:25 - Premierul britanic Boris Johnson a declarat că Occidentul trebuie să continue să-i susţină pe ucraineni în contextul în aceştia încearcă să-şi recupereze teritoriul ocupat de Rusia, afirmând că ar fi o "catastrofă" dacă preşedintele rus Vladimir Putin ar obţine victoria, relatează dpa. De asemenea, Johnson a avertizat că Ucraina nu trebuie încurajată să accepte o "pace proastă" care pur şi simplu ar fi preludiul unei noi ofensive ruse.

15:20 - Un atac cu rachete a vizat orașul Krivoi Rog, din regiunea Donețk, provocând distrugeri și cel puțin două victime. Luptele intense continuă în Severodonețk, anunță autoritățile militare ucrainene.

15:10 - Dezertările din trupele ruse se înmulțesc, anunță Statul Major General al Ucrainei, citat de The Kyev Independent.

14:55 - Gazprom a anunţat că livrările de gaz către Europa prin punctul de intrare Sudzha din Ucraina au înregistrat o reducere, situându-se la 41,4 milioane de metri cubi, faţă de 41,9 milioane de metri cubi vineri. Potrivit Reuters, Gazprom a cerut să furnizeze gaze dintr-un alt punct de intrare, cel al Sokhranovka, însă cererea a fost respinsă de Ucraina.

14:30 - Zelenski a vizitat sâmbătă orașul Nikolaiev din sudul țării în timpul unei călătorii de lucru în regiune. "Președintele a inspectat clădirea administrației regionale de stat din Nikolaiev, care a fost distrusă în urma unui atac cu rachete al forțelor rusești", a anunțat biroul prezidențial într-un comunicat.

13:55 - Respingerea de către UE a candidaturii Ucrainei ar fi o victorie pentru Rusia, a spus soția președintelui Ucrainei, Olena Zelenska, într-un discurs înregistrat. "Dacă UE respinge cererea Ucrainei, Rusia o va interpreta ca pe o victorie asupra întregii Europe și va înțelege că nu există unitate în Europa", a spus ea. "Lumea nu-și poate permite să ofere un asemenea cadou agresorului. Măcar în interesul propriei securități", a adăugat Zelenska.

ADVERTISING

13:10 - Ucraina poate și ar trebui să găzduiască Eurovision 2023, a spus Boris Johnson sâmbătă, la Kiev, după ce organizatorii au anunțat că vor cere Marii Britanii să preia concursul, relatează The Guardian. "Cred că Kievul și orice alt oraș ucrainean sigur ar fi un loc fantastic unde să se țină. Mai e un an, va fi bine până când vine rândul concursului Eurovision și sper că ucrainenii îl vor avea", a spus premierul britanic.

12:45 - Armata rusă şi-a întărit poziţiile pe Insula Şerpilor, relatează AFP. Cele mai recente imagini prin satelit permit distingerea sistemelor de apărare sol-aer. Ruşii au instalat sisteme pe nave poziţionate în apropiere pentru a întări mai mult poziţiile.

"Ruşii au desfăşurat pe insulă mai multe sisteme antiaeriene care acoperă diferite spectre de ameninţare, tunuri antiaeriene SA-13, Pantsir, Tor, ZU-23-2", spune cercetătorul francez Pierre Grasser, specialist în apărare rusă, asociat laboratorului Sirice de la Sorbonne. "Sistemele antiaeriene desfăşurate în prezent de ruşi nu vor putea intercepta rachetele ghidate trase de Himar, asta e sigur", a mai spus Grasser.

12:20 - Ucraina intenţionează să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lui august, după ce va desfăşura operaţiuni de contraatac, informează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Ucraina se va afla atunci într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat sâmbătă negociatorul-şef al Kievului, David Arahamia, într-un interviu pentru postul Vocea Americii. Forţele militare ucrainene vor întreprinde operaţiuni de contraatac în diferite locuri, a declarat Arahamia, fără a oferi mai multe detalii.

11:35 - Rușii au pierdut de la începerea războiului 33.350 de militari, 1.465 de tancuri, 3.573 de vehicule blindate, 216 avioane și 180 de elicoptere, anunță armata ucraineană. Lista completă a pierderilor suferite de trupele ruse:

10:55 - Polonia cere aplicarea cât mai curând posibil al unui al şaptelea pachet de sancţiuni contra Rusiei, informează sâmbătă DPA. "Trebuie să menţinem presiunea", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe polonez, Lukasz Jasina, pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.

"Vrem să oprim complet exportul de tehnologii europene către Rusia. Aceasta ar trebui să includă produse de uz civil care ar putea fi folosite şi în scopuri militare, a spus ministrul de externe adjunct, Marcin Przydacz, subliniind că UE "trebuie să acţioneze mai puternic împotriva băncilor ruseşti şi împotriva propagandei ruse şi canalelor de dezinformare".

10:10 - Rusia pare să-şi fi reînnoit în ultimele 48 de ore eforturile de a avansa mai la sud de oraşul Izium din estul Ucrainei, raportează sâmbătă Ministerul Apărării britanic, conform Reuters. Obiectivul forţelor ruse este de a pătrunde mai adânc în regiunea Doneţk şi de a strânge laţul în jurul oraşului Severodoneţk dinspre nord.

09:20 - Între șase și opt rachete rusești au lovit joi noapte o rafinărie din Kremenciuk, în regiunea centrală Poltava. Guvernatorul Dmitro Lunin a declarat că rafinăria nu va mai fi funcțională până la sfârșitul anului.

09:05 - Atac nocturn cu rachete asupra regiunii Odesa dinspre teritoriul anexat în Crimeea.. Două rachete au fost anihilate de apărarea antiaeriană, anunță The Kyev Independent.

08:30 - Premierul britanic Boris Johnson a vizitat o "expoziție" inedită la Kiev - arsenalul rusesc distrus de armata ucrainană:

07:55 - Videoclipuri cu doi americani plecaţi să lupte ca voluntari alături de forţele ucrainene şi daţi dispăruţi de mai multe zile au fost postate vineri seară pe Telegram, scrie AFP. Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri presei că nu ştia unde se află cei doi foşti militari. Departamentul de Stat al SUA a raportat, de asemenea, informaţii despre dispariţia unui al treilea cetăţean american. Ambii au fost filmaţi în alte videoclipuri difuzate de RT în care spun în rusă că sunt "împotriva războiului".

07:20 - Declarație bizară a lui Lukașenko, care susține că Belarus va apăra vestul Ucrainei de Polonia: "Nu le putem permite polonezilor să ne încercuiască. E o opțiune periculoasă. Și am mai spus odată: dacă ucrainenii ne vor cere să-i ajutăm cu rușii ca să-și păstreze integritatea, așa vom face."

07:00 - Cancelarul german Olaf Scholz a spus că e "absolut necesar" ca liderii să discute direct cu Putin în încercările de a pune capăt războiului, relatează The Guardian. "Este nevoie de câteva ţări şi de câţiva lideri care să discute cu el – şi este necesar să vorbească clar", a spus el. "Când vorbesc cu Putin, spun, de exemplu, aceleaşi lucruri pe care ţi le-am spus… 'Te rog să înţelegi că nu va exista pace dictată şi dacă crezi cu adevărat că vei jefui un pământ şi apoi speri că vremurile se vor schimba şi toate lucrurile vor deveni din nou normale, aceasta este o greşeală'”, a afirmat Scholz.

06:30 - Volodimir Zelenski anunţă eliberarea paramedicului Iulia Paievska, capturat de ruşi în urmă cu trei luni la Mariupol. El a dat asigurări că autorităţile de la Kiev vor acționa în continuare pentru eliberarea ucrainenilor reţinuţi și pentru a obţine decizii favorabile pentru Ucraina. Paievska a fost capturată de forţele ruse în 16 martie, la Mariupol.

06:00 - În fiecare zi apar 10-15 cazuri de holeră în Mariupol, a declarat un oficial citat de The Kyev Independent.

05:30 - Slovenia a epuizat stocurile de armament și muniție destinate Ucrainei. În ultimul pachet de ajutor, această țară a trimis Kievului 35 de vehicule de luptă pentru infanterie și arme de putere mică. Slovenia e gata, însă, să primească militari pentru intruire, a anunțat ministrul Apărării, Marjan Sarec, într-un interviu TV.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇