Am ajuns în ziua 28 de război în Orientul Mijlociu, marcată de un contrast puternic între discursul despre negocieri și semnalele de escaladare militară.
Pe de o parte, americanii au vorbit despre o posibilă detensionare. Donald Trump a acordat încă 10 zile de răgaz în care SUA nu vor bombarda instalațiile energetice ale Iranului, pentru a lăsa loc negocierilor. Anunțul a fost interpretat ca un posibil semnal de calmare a conflictului, iar cotațiile petrolului au scăzut.
Pe de altă parte, sunt semne care indică pregătiri pentru o nouă fază a conflictului. Israelul a anunțat că va intensifica și extinde atacurile asupra Iranului, iar Axios a scris că Pentagonul ia în calcul trimiterea a încă cel puțin 10.000 de soldați americani, în următoarele zile, ceea ce alimentează speculațiile privind pregătirea serioasă a unei posibile operațiuni terestre.
S-a aflat și că SUA au folosit deja peste 850 de rachete de croazieră Tomahawk în atacurile asupra Iranului, ceea ce a redus semnificativ stocurile disponibile. În paralel, Iranul a transmis un avertisment hotelurilor din Golf folosite pentru cazarea personalului militar american, spunând că acestea ar putea deveni „ținte defensive legitime”.
Pe teren, porturile din Kuweit au fost vizate de dimineață de atacuri cu drone și rachete. De asemenea, trei nave au fost oprite de marina Gardienilor Revoluției în timp ce încercau să traverseze Strâmtoarea Ormuz, iar vasul thailandez atacat aici la începutul lunii a eșuat pe o insulă iraniană.
Iar armata americană a anunțat că peste 300 de militari americani au fost răniți de la începutul războiului, majoritatea ușor. La aceștia se adaugă 13 soldați uciși.
Pe plan diplomatic, Steve Witkoff, trimisul special al lui Donald Trump, a declarat că SUA speră că ar putea avea loc întâlniri cu Iranul chiar în această săptămână. Iar secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat că operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni și că Washingtonul nu are nevoie de trupe terestre pentru a-și atinge obiectivele.
În schimb, cancelarul german Friedrich Merz nu este convins că acțiunile SUA și ale Israelui în Iran vor avea succes.
Iar Donald Trump a susținut că CIA i-ar fi spus că noul lider suprem al Iranului este gay, afirmație pe care a prezentat-o ca relevantă deoarece legea islamică Sharia interzice și pedepsește homosexualitatea.
Spotmedia.ro v-a ținut la curent, și în ziua 28, cu cele mai importante informații despre războiul din Orientul Mijlociu:
- Merz nu e sigur că SUA și Israel vor învinge - Cancelarul german Friedrich Merz spune că nu este sigur că acțiunile SUA și ale Israelui în Iran vor avea succes. „Pur și simplu nu sunt convins că ceea ce se întâmplă în acest moment – ceea ce fac Israelul și America – va duce efectiv la succes”, a declarat el în cadrul unei conferințe organizate de ziarul FAZ. „Este schimbarea regimului în Iran cu adevărat scopul acestui război? Dacă este, nu cred că o vor realiza. În Afganistan a durat 20 de ani, iar schimbarea regimului a trecut de la un mullah la altul”, a spus el. Cancelarul a recunoscut că influența Berlinului asupra Israelului rămâne limitată. „Încercăm să influențăm Israelul, cu un succes limitat, recunosc”, a spus el. Merz a discutat și cu Trump despre natura conflictului. El a declarat că nu este un război al NATO. „Cred că a înțeles acest lucru”, a adăugat liderul german.
- SUA „speră” la întâlniri cu Iranul săptămâna aceasta - Steve Witkoff, trimisul special al lui Donald Trump, a declarat că Statele Unite speră că ar putea avea loc întâlniri cu Iranul chiar în această săptămână. „Credem că vor exista întâlniri săptămâna aceasta. Cu siguranță sperăm", a spus Witkoff, potrivit The Guardian. Pe fondul unor informații contradictorii despre natura comunicării dintre Washington și Teheran, Witkoff a susținut că este „clar” că SUA și Iranul negociază și că unele nave trec acum prin Strâmtoarea Ormuz. „Este posibil să avem o definiție diferită a negocierilor față de ei", a mai spus oficialul.
- Israelul a lovit și un reactor cu apă grea - Armata israeliană anunţă că a lovit reactorul cu apă grea de la Arak, în centrul Iranului, pe care l-a atacat în iunie, în Războiul de 12 Zile. Este vorba despre o ”instalaţie-cheie de producţie a plutoniului destinat armelor nucleare”, a precizat sursa citată. Cu doar câteva minute mai înainte, presa iraniană annţa atacuri americano-israeliene asupra acestei instalaţii. Instalaţia de la Arak este una dintre principalele instalaţii cunoscute ale programului nuclar iranian.
- Teheranul promite represalii - Iranul va face să se plătească un "preț mare" ca represalii pentru "crimele israeliene", a promis ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, după atacurile de azi care au vizat instalații siderurgice și nucleare civile iraniene, relatează AFP. Gardienii Revoluției, armata ideologică a Republicii Islamice, au îndemnat angajații de la siturile industriale din regiune să părăsească aceste instalații.
- Atacuri aeriene la o uzină de procesare a uraniului din Iran - Organizația pentru Energie Atomică din Iran a anunțat vineri atacuri aeriene americano-israeliene asupra unei uzine de procesare a uraniului din centrul țării, relatează AFP. Uzina Ardakan, situată în provincia Yazd, "a fost ținta unui atac efectuat (….) de inamicul americano-sionist", a transmis organizația pe canalul său de Telegram, adăugând că atacul "nu a dus la nicio eliberare de material radioactiv". Armata israeliană a confirmat vineri că a vizat o uzină de tratare a uraniului din provincia Yazd, în centrul Iranului, la scurt timp după anunțul Organizației pentru Energie Atomică din Iran. Forțele israeliene "au atacat singura astfel de instalație din Iran utilizată pentru a produce materiale necesare procesului de îmbogățire a uraniului", a transmis armata într-un comunicat.
- Când se termină războiul - Secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat, după reuniunea miniștrilor de externe ai G7 din Franța, că operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni și că nu sunt necesare trupe terestre pentru a-și atinge obiectivele. Detalii AICI.
- Peste 300 de militari americani răniți - Peste 300 de militari americani au fost răniți, majoritatea ușor, de la începutul războiului purtat de SUA împreună cu Israelul împotriva Iranului, a anunțat vineri armata americană, conform AFP. La numărul de răniți se adaugă 13 soldați uciși. Marea majoritate a rănilor au fost minore, iar 273 de soldați s-au întors la datorie, a declarat pentru AFP Tim Hawkins, purtător de cuvânt al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM). Dintre aceștia, zece rămân grav răniți, a declarat un oficial american sub protecția anonimatului.
- Stocurile de Tomahawk se subțiază - Într-o lună de atacuri asupra Iranului, Statele Unite au folosit peste 850 de rachete de croazieră Tomahawk, iar stocurile în regiune sunt considerate acum foarte scăzute. Pentagonul ar putea fi nevoit să realoce urgent rachete din alte regiuni și să intensifice producția, ceea ce ar afecta Ucraina, relatează The Washington Post.
- Mailul directorului FBI, spart de hackeri pro-Iran - Grupul de hackeri Grupul Handala Hack Team, având legături cu Iranul, a revendicat public spargerea contului personal de e-mail al directorului FBI, Kash Patel, relatează Reuters. Mai multe fotografii personale, dar și documente din corespondența privată și de serviciu, au ajuns pe internet. Un oficial al Departamentului Justiţiei a confirmat că e-mailul lui Patel a fost spart şi a spus că materialul publicat online pare autentic. Handala Hack Team, care se autointitulează un grup de hackeri justiţiari pro-palestinieni, este considerat de experţii occidentali ca fiind una dintre numeroasele identităţi utilizate de unităţile de cyber-informaţii ale guvernului iranian.
- Trei nave oprite - Trei nave de naționalități diferite au fost respinse vineri dimineață din Strâmtoarea Ormuz de marina Gardienilor Revoluției, potrivit agenției Fars, care susține că ruta maritimă este închisă și că orice tranzit va fi „aspru sancționat”. Declarația contrazice afirmațiile președintelui Donald Trump, care spusese că Iranul a permis trecerea unor transporturi de petrol prin strâmtoare. Oficialii iranieni avertizează că circulația navelor către sau dinspre porturi ale statelor aliate cu SUA și Israel este interzisă, indiferent de destinație, scrie CNN.
- Israelul va intensifica și extinde atacurile - Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat că Israelul va intensifica și extinde atacurile asupra Iranului, după ce regimul a continuat să lanseze rachete asupra populației civile, în ciuda avertismentelor transmise de el și de premierul Benjamin Netanyahu. Katz a subliniat că noile lovituri vor viza inclusiv infrastructuri și zone care sprijină dezvoltarea și utilizarea armelor împotriva Israelului, avertizând că Iranul „va plăti un preț greu și în creștere pentru această crimă de război”.
- Lovituri în două porturi din Kuweit - Porturile din Kuweit au fost vizate vineri dimineață de atacuri cu drone și rachete. Portul comercial Shuwaikh a suferit pagube materiale, iar portul Mubarak al-Kabeer, aflat în construcție în nordul țării, a fost de asemenea lovit, scrie AP. Autoritățile au confirmat că nu sunt răniți, însă atacurile fac parte dintr-o campanie aproape zilnică de represalii iraniene după ofensiva americano-israeliană asupra Iranului.
- Şedinţă secretă - Consiliul de Securitate al ONU a programat pentru vineri dimineață o consultare cu uşile închise, pe tema Iranului, cerută de Rusia ca răspuns la atacurile americane și israeliene, au declarat doi diplomați ONU pentru AP. Întâlnirea nu va fi publică, iar Statele Unite, care dețin în prezent președinția Consiliului, au stabilit calendarul ședinței.
- 10.000 de soldaţi în plus - Casa Albă și Pentagonul iau în considerare trimiterea a cel puțin 10.000 de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu în următoarele zile, ceea ce ar crește semnificativ prezența trupelor americane în regiune și ar semnala că o operațiune terestră în Iran este luată în serios, scrie Axios. Decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare, iar trupele provin din unități diferite de cele deja desfășurate. Detalii AICI
- Avertisment pentru hoteluri - Iranul a emis un avertisment amplu pentru operatorii hotelieri din Orientul Mijlociu, susținând că hotelurile și facilitățile civile folosite pentru cazarea personalului militar american ar putea fi considerate „ținte defensive legitime”. Agenția Fars a precizat că locurile vizate nu se limitează la Bahrain și Emiratele Arabe Unite, ci includ și Siria, Liban și Djibouti. Ministrul de Externe iranian Abbas Araghchi a afirmat că trupele americane s-au retras din bazele militare din Golf și se cazează în hoteluri și birouri, folosind astfel civilii ca „scut uman”, și a îndemnat hotelurile să refuze rezervările făcute de militari americani.
- Cotațiile petrolului au scăzut vineri după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că prelungește cu 10 zile termenul până la care nu va ataca infrastructura energetică din Iran și că discuțiile pentru încheierea războiului decurg bine. Petrolul Brent a coborât cu 0,8%, până la 107,17 dolari pe baril, iar West Texas Intermediate a scăzut cu 1,1%, până la 93,46 dolari pe baril.
- Vas eşuat - Vasul de marfă thailandez atacat la începutul lunii în Strâmtoarea Ormuz, Mayuree Naree, a eșuat pe o insulă iraniană, conform agenției semi-oficiale de presă Tasnim. Nava a rămas blocată inițial lângă satul Ramchah de pe insula Qeshm, situată în strâmtoare, apoi s-a deplasat către insula Larak (nu se ştie cum). Pe 11 martie, nava a fost atacată cu focuri de armă în timp ce traversa strâmtoarea. Cel puțin trei membri au fost dați dispăruți, iar restul de 20 au fost salvați și întorși în siguranță la Bangkok.
- Liderul suprem e gay - Președintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Fox News că CIA i-ar fi transmis că noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi gay, menționând că și „mulți alții spun asta”. Trump a adăugat că această situație „îl pune într-o poziție proastă în acea țară”. El nu a oferit dovezi care să susțină afirmația CIA. În Iran, homosexualitatea este ilegală și pedepsită conform legii Sharia. Anterior, Trump pusese la îndoială și dacă liderul suprem al Iranului mai este în viață după loviturile americane.
