Lia Savonea, preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, a promovat marți interviul pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
Potrivit anunțului CSM, doar Savonea a fost admisă, cu un punctaj de 47, Lucreția Albertina Postelnicu fiind respinsă cu un scor de 23,94 de puncte.
Cele două erau singurii magistraţi pentru Secţia Penală care au reuşit să treacă de faza evaluării hotărârilor judecătoreşti.
Savonea a venit marți dimineață la sediul CSM flancată de patru jandarmi și a plecat refuzând să facă declarații, motivând că este „o procedură în curs”, potrivit G4Media. De precizat că audierea s-a ținut la secret, fără a fi transmisă pe pagina CSM, așa cum se obișnuia.
Amintim că în 2011 Savonea a fost respinsă de CSM pe motive de integritate pentru promovarea la ÎCCJ. De altfel, peste 18.000 de oameni semnaseră și acum o petiție Declic în care se cerea ca Savonea să nu fie avansată din cauza uneia dintre hotărârile evaluate în prima fază a concursului.
Este vorba de pedeapsa de doar 8 luni de închisoare cu suspendare menținută de Savonea și colegul său de complet de la CAB, Daniel Grădinaru - între timp promovat la ÎCCJ de Savonea - în cazul unui bărbat care a întreținut acte sexuale cu nepoata lui de 13 ani, pe motiv că fata și-ar fi dat consimțământul.
„Este adevărat că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prezintă o anumită gravitate şi urmare comiterii acesteia dezvoltarea psiho-socială a persoanei vătămate ar putea fi afectată în mod negativ, însă Curtea reţine, în egală măsură, împrejurarea că persoana vătămată nu a înţeles să iniţieze vreun demers împotriva comportamentului avut de inculpat, minora neaducând nici măcar la cunoştinţa părinţilor cele petrecute, fapta fiind relevată abia în urma sesizărilor formulate organelor de poliţie cu ocazia dispariţiei acesteia de la domiciliu din octombrie …………..când s-a mutat la locuinţa concubinului său, martorul W cu care intenţiona să se căsătorească”, este pasajul din motivare care a șocat opinia publică.
Savonea a fost contestată și pentru deciziile luate cât a condus CSM, dar și pentru că la CAB, unde a fost președinte între 2012-2016, a emis o mulțime de mandate de supraveghere tehnică pentru DNA.
Totodată, Rise Project a publicat recent o anchetă despre afacerile imobiliare ale familiei Savonea, în companii dubioase, cu omisiuni în declarația de avere.