Judecătoarea Andrea Chiș, membru CSM, pleacă din magistratură după 27 de ani

Judecătoarea Andrea Chiș, membru CSM, pleacă din magistratură după 27 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Judecătoarea Andrea Chiș de la Curtea de Apel Cluj, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a anunțat că și-a depus cererea de pensionare.

Ea a precizat că va explica motivele acestei decizii în ședința de joi a Secției pentru judecători a CSM. Pensionarea sa va deveni efectivă din 7 ianuarie anul viitor, anunță PressHUB.

"După 27 de ani în magistratură, ani în care am parcurs treptele profesionale de la judecător de judecătorie, la tribunal și curte de apel, cariera fiindu-mi încununată de încrederea cu care m-au investit colegii mei, alegându-mă să-i reprezint în Consiliul Superior al Magistraturii şi punându-şi cariera în mâinile mele, azi am depus cererea de eliberare din funcția de judecător prin pensionare", a scris Andrea Chiș pe Facebook.

ADVERTISING

Decizia judecătoarei de la Curtea de Apel Cluj survine după un val de pensionări în justiție pe fondul dezbaterii desființării pensiilor speciale de care beneficiază şi magistraţii.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, marţi, cererile de pensionare depuse de şapte procurori, printre care se numără şi Adina Florea, fost procuror la Secţia specială, şi Felix Bănilă, fost şef al DIICOT. De asemenea, CSM a admis pensionarea procurorului constănţean Silviu Ciocoiu, care a activat alături de Adina Florea la Secţia specială şi Inspecţia Judiciară.

ADVERTISING

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va lua în dezbatere în şedinţa de joi, 3 noiembrie, cererile de pensionare depuse de 63 de judecători. Printre cei care se grăbesc să se pensioneze pentru a nu pierde pensiile speciale se numără Gabriela Baltag, membru CSM, care a depus cererea la sfârșitul lunii octombrie.

Premierul Nicolae Ciucă a abordat miercuri problema pensiilor speciale, asigurându-i pe cei care se grăbesc acum să iasă din sistem pentru a apuca să aibă acest beneficiu că nu vor fi luate decizii abrupte.

ADVERTISING

"Fiecare dintre noi, când ajungem la o anumită vârstă, indiferent unde ne desfășurăm activitatea, ajungem la un anumit nivel de înțelepciune profesională și atunci avem această datorie, cel puțin de conștiință personală, să dăm înapoi unui sistem care ne-a format și de la care am beneficiat de tot ceea ce am realizat în viață, minimum de cunoștințe profesionale", a spus Ciucă, beneficiar de pensie militară, pe care o consideră pensie de serviciu, nu specială.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇