Preşedintele Joe Biden a câştigat sâmbătă detaşat şi fără surprize primul său test electoral în căutarea celui de-al al doilea mandat la Casa Albă, în cursul primarelor democrate din Carolina de Sud, potrivit proiecţiilor televiziunilor americane.
Joe Biden, care se bazează pe un important electorat de culoare în acest stat conservator din sudul Statelor Unite, a câştigat primarele în faţa altor doi candidaţi cu o largă majoritate, potrivit acestor proiecţii, informează AFP.
Preşedintele american, prezent în California sâmbătă seara înainte de a merge în Nevada (vest) pentru următorul vot de marţi, a estimat că în noiembrie îl va învinge pe probabilul său adversar republican, fostul preşedinte Donald Trump.
"În 2024, locuitorii din Carolina de Sud s-au exprimat din nou şi nu am nicio îndoială că ne-aţi pus pe calea către o nouă victorie la preşedinţie şi o nouă înfrângere pentru Donald Trump", a spus el într-un comunicat.
În cursul acestui prim vot oficial din cursa sa pentru nominalizarea democrată, pe care Joe Biden este aproape sigur că îl va câştiga, mai ales rata participării, în special în rândul electoratului afro-american, urmează să fie analizată.
În 2020, afro-americanii din Carolina de Sud, numeroşi proporţional cu populaţia acestui fost stat sclavagist din sud-est, i-au permis lui Joe Biden să-şi salveze campania în timpul primarelor, ajutându-l să-şi deschidă calea către Casa Albă.
În faţa preşedintelui de 81 de ani s-au aflat printre alţii un ales puţin cunoscut din Minnesota, Dean Phillips, moştenitorul unei bogate companii de îngheţată, şi Marianne Williamson, autoarea unor cărţi foarte vândute despre dezvoltarea personală.