Jandarmii au întrerupt două botezuri în Argeș la care participau zeci de persoane

Jandarmii au întrerupt două botezuri în Argeș la care participau zeci de persoane
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jandarmii argeşeni au oprit două petreceri private organizate cu ocazia unor botezuri, la care participau zeci de oameni.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş, weekendul trecut echipajele au intervenit în mai multe localuri unde aveau loc activităţi interzise în contextul pandemiei.

Astfel, în doar două zile, au fost oprite două petreceri de botez la care fuseseră invitate zeci de persoane.

Ce nereguli au găsit jandarmii

"În ziua de sâmbăta 31.10.2020 jandarmii argeşeni au constatat că într-un local comuna Bascov se afla în desfăşurare un botez, activitate interzisă în actualul context pandemic.

ADVERTISING

Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru contravenţia săvârşită, activitatea fiind întreruptă de jandarmi, iar toate cele 35 de persoane care participau la eveniment au părăsit localul. 

În ziua de duminică, 01.11.2020, într-un local din municipiul Piteşti, jandarmii argeşeni au întrerupt un alt botez la care participau 40 de persoane cu încălcarea normelor legale în vigoare. 

De asemenea, administratorul localului a fost sancţionat contravenţional cu 3.000 de lei", informează Inspectoratul de Jandarmi Argeş.

ADVERTISING

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii din Argeş au amendat pe administratorul unei firme care nu purta mască de protecţie în interiorul unui local, din Piteşti, sancţiunea fiind de 500 de lei.

Totodată, într-un club din Piteşti au fost găsiţi clienţi în afara orelor de funcţionare.

Aceştia au fost amendaţi pentru că fumau în interior, iar verificările la clubul respectiv continuă, întrucât acolo au fost constatate şi alte nereguli.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇