Directoarea economică a companiei de stat Electrica Serv este acuzată că a delapidat peste 4,5 milioane de lei. Pentru asta s-a folosit de 18 transferuri bancare ilegale și a falsificat documente pentru a masca frauda.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva femeii, pentru trei capete de acuzare: delapidare cu consecințe deosebit de grave, acces ilegal la un sistem informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată – toate în formă continuată.
„În perioada 5 noiembrie 2024 - 24 februarie 2025, în calitate de director economic în cadrul Electrica Serv, inculpata și-a însușit suma totală de 4.541.041,12 lei din patrimoniul societății”, arată anchetatorii.
Suma ar fi fost transferată în conturi proprii prin 18 operațiuni bancare, pe baza unor documente falsificate care să confere „o aparență de legalitate”.
Pentru documentarea cazului, miercuri au fost efectuate 10 percheziții în București și în județele Dâmbovița și Vâlcea, cu sprijinul Poliției Sectorului 1 - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Suspecta a fost prezentată în aceeași zi în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul a admis solicitarea procurorilor, iar femeia va rămâne în arest pentru 30 de zile.
Totodată, Parchetul a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatei și poprirea conturilor acesteia, până la concurența sumei delapidate - 4.541.041,12 lei.