Iranul face manevre în Golful Oman: A utilizat un submarin în premieră şi a testat o rachetă de croazieră

Iranul face manevre în Golful Oman: A utilizat un submarin în premieră şi a testat o rachetă de croazieră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marina iraniană a desfăşurat vineri un submarin şi a testat o rachetă de croazieră, în a doua zi de manevre la scară mare în Golful Oman, între Strâmtoarea Ormuz şi Oceanul Indian, zonă strategică pe unde se deplasează numeroase nave militare, relatează AFP.

Armata iraniană a anunţat pe site-ul său că a fost prima desfăşurare a Fateh („Cuceritorul” în persană), primul submersibil „semigreu” al flotei iraniene, un model între mini-submarinele de tip Ghadir şi cele mai mari deja utilizate de forţele iraniene.

ADVERTISING

Inaugurat în februarie 2019, submarinul, care cântăreşte aproape 600 de tone, poate efectua tiruri cu rachete de croazieră şi cu torpile, dar poate lansa şi mine marine. Submarinul poate opera la peste 200 de metri sub nivelul mării, cu o autonomie de 35 de zile, potrivit media iraniene.

Marina iraniană a testat, de asemenea, o rachetă de croazieră Ghadir de tip sol-mare, prezentată în 2014, afirmând că aceasta şi-a atins ţinta, aflată la o distanţă de peste 200 km.

Instalarea de sisteme de lansare de rachete "de-a lungul întregii coaste sudice ne permite să răspundem oricărei ameninţări venite de pe mare", a declarat la televiziunea de stat contraamiralul Hossein Khanzadi, comandant al Marinei iraniene.

ADVERTISING

Iranul anunţă că a ucis trei ”terorişti” cu legături cu SUA: ”Au fost prinşi în laţ”

Numite generic "Zolfaqar 99", manevrele militare urmează să dureze trei zile şi sunt prevăzute să aibă loc pe o arie de două milioane de kilometri pătraţi în Golful Oman, la est de Strâmtoarea Ormuz, pe unde tranzitează o cincime din transportul de petrol în drum spre Oceanul Indian.

Zona este în centrul unor tensiuni, care s-au intensificat după ce SUA au denunţat în 2018 acordul internaţional privind dosarul nuclear iranian şi au restabilit sancţiuni economice puternice care au aruncat Republica islamică Iran într-o recesiune severă.

ADVERTISING

Cinci iranieni au fost arestaţi pentru spionaj în favoarea Israelului, UK şi Germaniei

Procurorii au clasat dosarul morţii clericului iranian acuzat de corupție și tortură în țara sa. Căzuse de la etajul 5 al unui hotel din București


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇