Inundații în China, din cauza ploilor torențiale: Drumuri închise, elevi blocați în autobuzul școlar (Foto & Video)

Inundații în China, din cauza ploilor torențiale: Drumuri închise, elevi blocați în autobuzul școlar (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ploile torenţiale au lovit nord-estul Chinei, declanşând joi inundaţii care au perturbat transportul în comun, au afectat mai multe drumuri şi au îngreunat deplasarea navetiştilor.

În Shenyang, capitala provinciei Liaoning, cei 7,6 milioane de locuitori ai oraşului au fost luaţi prin surprindere de ploile abundente şi neaşteptate, chiar dacă mai multe alerte de cod roşu – cele mai severe avertizări – au fost emise miercuri, informează Reuters.

Locuitorii au primit mesaje publice de avertizare pe telefoanele mobile, în care li se recomanda amânarea plecării la serviciu şi anularea oricăror activităţi neesenţiale, din cauza "vremii extreme".

Potrivit datelor poliţiei rutiere, 52 de tronsoane de drumuri au fost inundate, 30 dintre acestea fiind închise.

ADVERTISING

Cinci elevi şi un şofer au rămas blocaţi într-un autobuz şcolar, într-o zonă inundată, fiind necesară evacuarea lor cu bărci pneumatice, a raportat televiziunea de stat.

Din luna iunie, China se confruntă cu fenomene meteorologice extreme, care au variat de la valuri de căldură la inundaţii istorice. Meteorologii dau vina pentru acestea pe schimbările climatice şi pe primul taifun al sezonului, Chaba.

Alerte de inundaţii au fost emise şi în provincia Jilin, aflată la nord de Liaoning.

ADVERTISING

În următoarele 12 ore, se aşteaptă ca râurile umflate de ploi să inunde terenuri agricole şi zone urbane din oraşele Changchun şi Siping.

Potrivit meteorologilor, ploile torenţiale vor continua în provinciile Liaoning şi Jilin pentru încă două zile, înainte de a începe să se domolească.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇