Într-o singură zi, sâmbătă, polițiștii au reținut 15 permise auto de la șoferi care conduceau drogați

Într-o singură zi, sâmbătă, polițiștii au reținut 15 permise auto de la șoferi care conduceau drogați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițiștii rutieri au reținut, sâmbătă, nu mai puțin de 117 permise pentru conducere sub influența alcoolului și 15 ale unor șoferi care conduceau drogați.

Potrivit IGPR, polițiștii rutieri au constatat sâmbătă 150 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 788 de permise de conducere, 117 pentru alcool, 15 pentru consumul de droguri și 307 pentru viteză, fiind retrase 276 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii au intervenit și la peste 3.800 de sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 8.700 de sancțiuni contravenționale.

ADVERTISING

Au fost organizate 404 acțiuni și s-a intervenit la 3.811 evenimente, dintre care 3.400 au fost sesizate prin 112.

Totodată, au fost semnalate 948 de posibile infracțiuni și au fost dispuse măsuri preventive în cazul a 30 de persoane.

De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.784 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.795.028 de lei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇