Îndoielile nu pot fi carantinate

Îndoielile nu pot fi carantinate

Un muzician, un actor, un preot, un medic. Voci contra curentului. Poate chiar contra evidențelor. Trebuie ele interzise?

De la explozia pandemiei, cu efectele ei sociale și economice dureroase, oameni afectați de restricții s-au înregimentat voluntar și aproape orbește în războiul universal pe care îl resimt ca fiind al lor, personal. Nu se mai percep doar victime colaterale ci țintele unei alianțe oculte de dușmani care le-au dat viețile peste cap, le-au furat linia de plutire și au planuri pentru viitor din care sunt excluși.

În urmă cu puțini ani, opinia publică din România era revoltată de cazul unui italian care, fără pregătire, practica medicina în România. Aceeași opinie publică, în schimb, coboară standardele când personaje fără pregătire medicală, dar notorii în spațiul media local, le vorbesc despre rolul nefast al măștii, speculează efecte adverse ale vaccinurilor sau dezvoltă conspirații, subminând un efort comun oricum afectat de limitele cunoașterii fenomenului.

Scepticism cu și fără schepsis

Dacă ai devenit celebru interpretând rolul unui medic nu ai devenit medic, oricât de mult ai fi intrat în pielea personajului. Chiar dacă, dincolo de ecran, nu sunt puțini cei care te asociază rolului. Nimeni nu-ți interzice dreptul la părere. Dar ai o responsabilitate și, prin urmare, pune un avertisment, când faci o afirmație: „Dragii mei, nu vă luați după mine, mi s-a pus mie pata, nu am niciun argument, nu sunt calificat să spun ceea ce vă spun acum și nici nu sunt purtătorul de cuvânt al unui grup de oameni de știință”.

Se presupune că ai discernământul în parametri funcționali, de vreme ce ai reușit să te ridici deasupra mediei. Nu ești un simplu găinar neprins și parvenit pe sub radar. Probabil nici măcar nu ești rău intenționat. Nu fi monocolor în scepticismul tău. Du-l până la capăt. Extinde-ți plaja dubiilor și asupra propriilor convingeri.

În fond, între scepticismul omului care-și face din asta o virtute (fără a avea instrumentarul științific adecvat îndoielii ci doar limitele înțelegerii) și microscopul cercetătorului care descoperă resorturile pandemiei este o legătură de rudenie etimologică: fac parte din familia grecească de cuvinte skeptesthai, skopos. A reflecta, a căuta informații, a spiona, a cerceta, a căuta un răspuns, a urmări un scop. Presupun un dialog. De preferat înainte de a lansa mesaje hazardate sau derutante în spațiul public. Nu este ca la fotbal, când te plângi că golul încasat a fost viciat de o nerespectare a  regulamentului și vine arbitrul video să-ți demonstreze instant că ai sau nu dreptate.

„Greșeala este la noi: nu ar trebui să avem așteptări ca oamenii să fie pricepuți dincolo de felia lor”, este de părere Cristina Lupu, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent. Părere împărtășită și de sociologul Vasile Dâncu, senator PSD, într-o discuție cu Deutsche Welle: „Opinia publică ar trebui să nu difuzeze, nici sub formă de curiozitate, conținuturi care prin circulația lor pot produce efecte sociale negative. Cel mai important este să nu dăm mai departe distorsionările și manipulările, chiar dacă o facem pentru a le condamna”. Sună simplu.

Refugiul ideilor interzise

Asociațiile profesionale ale jurnaliștilor cred că orice reglementare care interzice este contraproductivă.

„Dacă omul ăsta nu mai are voie să spună ce are de spus în public, o va face pe canale subterane. O parte din discursul acesta pe care lumea se ferește să-l mai spună în spațiul public s-a mutat deja pe niște canale pe care noi nu le vedem că există. Iar dezinformarea pe grupurile de WhatsApp este îngrijorător de periculoasă.

De aceea, nu pedeapsa este soluția, ci o investiție masivă în educare și comunicarea corectă a informațiilor”, crede Cristina Păun.

„Asta e și frumusețea libertății de exprimare: este acceptabil să spui și prostii. Libertatea asta nu face diferența între adevăr și fals. Acoperă și falsul, și ideile care șochează, care deranjează. Acoperă și discursul licențios. Jurisprudența europeană este foarte clară: chiar și ideile cu care nu suntem de acord trebuie să poată fi spuse, cu unele excepții. În situații de criză ai nevoie de mai multă libertate de exprimare, ca garanție a altor drepturi. Dacă nu ai voie să te plângi, nimeni nu va afla că alte drepturi sunt încălcate. Riscul tăcerii impuse duce la ceea ce am ajuns să vedem în sistemul medical românesc, în momentul acesta: frica de a dezvălui neajunsurile din teamă de a nu te plasa împotriva curentului sub pericolul că pierzi joburi sau contracte”.

Rețelele de comunicare interpersonală ar trebui reglementate dar nu pot fi cenzurate, spune sociologul Dâncu, amintind că „întotdeauna au existat circuite paralele de informație. Zvonurile au creat panici, războaie sau revoluții”.

În opinia sa, asistăm la un cerc vicios: „Televiziunile preiau în primetime ceea ce se întâmplă în rețelele sociale, le amplifică, sunt un fel de portavoce. E nevoie de mai multă responsabilitate și măcar de autoreglementare, în cazul audiovizualului, care preia aceste conținuturi și se folosește de ele”.

Autoritățile, a comentat pentru Deutsche Welle reprezentanta CJI, au ratat apropierea de cetățeni: „Da, este o problemă că oamenii ăștia vizibili transmit astfel de mesaje. Dar și mai dramatic este că autoritățile nu reușesc sau nu vor să comunice. Dacă ai fi avut de la autorități informația pe înțelesul tuturor și transmisă cu mai multă empatie, poate nu am fi fost expuși la toate teoriile conspiraționiste”.

Educație sau pedepse

Vasile Dâncu, în schimb, vorbește despre adaptarea legislației la noua realitate. „Nu este încă adaptată la epoca postadevărului, pentru a-i pedepsi pe cei care propagă falsuri, care pot crea o panică publică sau pot zădărnici o campanie de vaccinare. Există mai multe viziuni. Am putea face asta prin responsabilizarea antreprenorilor din zona internetului sau prin instituirea unui consiliu superior al digitalului, care să monitorizeze și sancționează platformele, fără a limita libertățile de conștiință sau de expresie. Dar”, recunoaște senatorul, „e foarte greu să construim niște șabloane legislative. Nu este foarte simplu nici să ții pasul cu viteza de propagare pe internet, poate prin detectare automată. Iată, linșajul mediatic al lui Dragoș Bucur s-a petrecut rapid. Pentru educație suntem responsabili cu toții dar fără nici un pic de coerciție nu va reuși”.

Sociologul Dâncu a mai observat, în ultimul sfert de veac de cercetare, că înmulțirea canalelor prin care informația circulă spre public duce la „o problemă de interpretare a datelor, în condițiile în care primesc mai multe variante și nu au criterii pentru a ști care informație e adevărată și care falsă. E nevoie de educație civică”.

Răspunderea pentru educație, ca și cea pentru pedeapsă, revine celor care emit legi și reguli, este de părere Cristina Lupu: „Le este mult mai ușor să interzică, dar asta nu va schimba omului părerea. Treaba autorității este să găsească metoda cum să fim critici într-un mod rezonabil, să-ți pui întrebări dar să nu fii Gică Contra doar pentru că nu îți imaginezi tu cum funcționează un virus. Scopul este să găsești mesaje cât să imunizezi o masă critică.

Persuasiunea funcționează ca la vaccinare. Dacă ai o masă critică care are o imunitate de bază, partea aia hardcore nu va mai fi la fel de importantă. Rolul statului ar fi să echipeze mai bine cetățenii, ca ei să-și facă curățenie în bullshitul informațional. E greu să faci, emoțional, diferența dintre actorul pe care îl iubești sau cântărețul pe a cărui muzică ai crescut și ai dansat la nuntă, pe de o parte, și omul care în domeniul medical nu are nici un pic de expertiză”.

În plus, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent resimte lipsa de reacție a companiilor la derapajele purtătorilor de imagine: „Să le spună că valorile promovate în astfel de mesaje sunt împotriva valorilor brandului; că angajații care, după astfel de mesaje, nu vor purta mască se vor îmbolnăvi, vor veni bolnavi la muncă, îi mai îmbolnăvesc și pe alții iar compania nu va avea cu cine să lucreze”.

Subiectul nu este unul românesc. Dincolo de Ocean, săptămâna aceasta, Instagram a închis contul lui Robert F Kennedy Jr, nepotul președintelui împușcat în 1963, pentru că a difuzat informații false despre pandemia COVID-19 și despre vaccinuri. Sunt tentative ale platformelor sociale de a-și îmbunătăți imaginea după scandalul Cambridge Analytica, spune Vasile Dâncu, amintind și de închiderea contului de Twitter al fostului șef de la Casa Albă, Donald Trump.

„Scandalul Cambridge Analytica a avut mai mult impact decât periculozitate. Sunt alte pericole mult mai mari pe internet, bullyingul, trollingul, revenge porn, violența pe care copiii o resimt foarte puternic. Chiar dacă lumea asta virtuală este imaterială, la prima vedere, ea are efecte în lumea reală”, conchide Dâncu.

Cristian Ștefănescu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇