Un tânăr de 18 ani, care era șofer începător, a pierdut controlul volanului și a făcut accident mortal, vineri noapte, pe o stradă din nordul Capitalei. În aceeași noapte, un alt tânăr, tot la vârsta majoratului, a fost arestat după ce a fost prins pe o stradă din sectorul 3 conducând fără permis un autoturism furat.
În primul caz, șoferul nu a adaptat viteza la șoseaua acoperită de polei. A patinat și s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului.
Autoturismul a fost distrus aproape în totalitate. Echipajele de descarcerare au intervenit să-l scoată dintre fiarele contorsionate, care a fost preluat apoi de medicii SMURD. În ciuda eforturilor, tânărul - care își luase permisul în urmă cu o lună - nu a răspuns la manevrele de resuscitare și a fost declarat mort, potrivit ȘtirileProTV.
Celălalt tânăr de 18 ani a fost arestat după ce a fost prins pe o stradă din sectorul 3 al Capitalei conducând, fără a avea permis, un autoturism pe care îl furase. Poliţiştii au fost nevoiţi să-l urmărească în trafic, deoarece nu a oprit la semnal.
”La data 02 februarie a.c., în jurul orei 03:20, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autovehicul, care se deplasa pe o stradă din sectorul 3. Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului şi pentru a se sustrage controlului a mărit viteza continuându-şi deplasarea pe mai multe artere rutiere din Municipiul Bucureşti, sectorul 3. Poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia şi au reuşit oprirea autoturismului şi imobilizarea conducătorului auto la intersecţia dintre Drumul Între Tarlale şi Şos. Industriilor. În continuare, s-a procedat la stabilirea identităţii conducătorului autovehiculului constatând faptul că acesta este un tânăr în vârstă de 18 ani care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, transmite Brigada de Poliţia Rutieră, citată de News.ro.
În urma extinderii verificărilor, a rezultat de asemenea că tânărul furase autoturismul.
Testarea cu aparatele Alcooltest şi DrugTest a indicat faptul că acesta nu consumase alcool şi nici nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.
”Organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au dispus reţinerea tânărului în vârstă de 18 de ani pentru 24 de ore, pentru sâvârşirea în concurs a infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă. Cel în cauză a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 3 cu propunerea de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează Brigada de Poliţie Rutieră.