Un incendiu major a izbucnit, marți seară, la un depozit din zona Șoselei Pantelimon din București şi nici până dimineaţă nu a fost stins. Focul s-a extins pe o suprafață de 7.000 mp. Din cauza fumului intens, au fost emise patru mesaje Ro-Alert prin care locuitorii din mai multe sectoare, inclusiv din Ilfov, sunt sfătuiți să evite zona incendiului și să țină închise ușile și ferestrele. Poluarea aerului a depășit de șapte ori limita admisă.
Ce se știe despre incendiu
Clădirea cuprinsă de flăcări este depozitul Antrefrig, situat pe strada Fântânica, în zona șoselei Pantelimon.
Din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în timpul incendiului, structura metalică a construcției a fost grav afectată, fiind distrusă în mare proporție.
Extinderea focului a fost oprită, în cursul nopții, dar pompierii încă intervin dimineaţă pentru lichidarea incendiului. Vor fi folosite buldozere pentru a scoate materialele care întrețin arderea.
Sunt degajări mari de fum, iar în zona incendiului aerul este şi acum irespirabil.
Flăcările s-au extins rapid, provocând o coloană densă de fum, vizibilă de la mare distanță.
Cum acționează pompierii
Peste 150 de pompieri au intervenit noaptea. Iar dimineaţă a mai scăzut numărul de maşini de intervenţie (de la 26 la 14).

"Lânga hala afectată de incendiu sunt și alte spații de depozitare la doar 10 metri distanță, iar locuințele la 30-40 de metri distanță. Eforturile noastre se concentrează pentru localizarea incendiului și limitarea propagării la celelalte spații. Nu sunt persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar la fața locului sunt peste 20 de autospeciale de stingere”, spunea aseară Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, la Antena3.
Șeful ISU, Raed Arafat, a declarat tot la Antena3 că exista riscul ca incendiul să se extindă și la halele din jur: "Nu există pericol major, produsele depozitate sunt alimentare, deci momentan nu există un risc de explozie sau de afectare a populației, cu excepția fumului. S-a dat un mesaj RO-Alert pentru ca populația să închidă geamurile și să nu se expună fumului. Este o chestiune de durată, halele nu se sting foarte rapid. Focul se manifestă la nivelul acoperișului, dar afectează și alimentele din interior."
El a menționat că se încearcă localizarea incendiului: "Riscul de extindere către zona unde avem substanțele de răcire, adică amoniacul, este mai mic, există o mașină care protejează instalațiile respective, iar acum se încearcă localizarea incendiului, să nu se extindă la alte hale și, bineînțeles, lichidarea lui. (…) La acest moment nu se vorbește de risc de explozie, cele mai apropiate blocuri sunt la 100-150 de metri de locul incendiului."
Hala cuprinsă de flăcări are o lungime de aproximativ 260 metri.
Prefectul Capitalei, Mihai Toader, a informat că nu există risc de explozie sau de accident chimic, însă există degajări foarte mari de fum. "În proporția cea mai mare sunt depozite de produse alimentare, deci nu există risc de explozie sau de accident chimic, dar problema mare acum, ca risc, e fumul degajat", a spus Toader, citat de Agerpres.
4 mesaje Ro-Alert
Norul uriaș de fum s-a întins treptat deasupra mai multor sectoare ale Capitalei și a ajuns și în județul Ilfov.
A fost emis un mesaj Ro-Alert prin care recomandă populației să evite zona și să respecte indicațiile pompierilor pentru a asigura buna desfășurare a intervenției.
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la acoperişul unui spaţiu de depozitare în Sectorul 2. Sunt degajări mari de fum, astfel că a fost emis un mesaj pentru informarea şi avertizarea populaţiei prin sistemul RO-Alert”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Din cauza fumului intens, a fost emis un nou mesaj RoAlert, pe o rază de 2 kilometri, anunță Mediafax.
Sub influența rafalelor de vânt, există riscul ca fumul să pătrundă în locuințele din apropiere. Pompierii le solicită locatarilor să închidă ușile și ferestrele, iar participanților la trafic să faciliteze deplasarea autospecialelor de pompieri.

În jurul orei 22:10 a fost emis un al treilea mesaj Ro-Alert și pentru sectoarele 3 și 4, urmat după câteva minute de un al patrulea mesaj de alertă pentru sectoarele menționate, dar și pentru Sectorul 5 și județul Ilfov.

Care sunt cele mai afectate zone de norul de fum și recomandările pentru populație
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Mediu (ANMAP), concentraţiile de particule în atmosferă au atins, la staţia din zona Registrului Comerţului, un nivel de şapte ori mai mare decât nivelul maxim admis.
"Întreg Bucureştiul este afectat, în această seară, de degajările de fum provocate de un incendiu violent izbucnit pe Aleea Hobiţa nr.6, din Sectorul 2, la depozitul Antefrig, la hala de refrigerare din panouri sandwich şi la mai multe anexe din apropierea acesteia. Efectele s-au resimţit mai întâi în sectoarele 2,3, 4 şi 5, iar ulterior fumul s-a extins şi în sectoarele 1 şi 6, din cauza vântului, care bate din sectorul nord-estic, deplasând norul de fum către vest.
Cele mai apropiate staţii de zona incendiului B3 - Mihai Bravu, B16 - Bd Basarabia si B13 - Veranda Mall au monitorizat permanent concentraţiile de particule, înregistrând depăşiri ale concentraţiilor de PM 10 ŞI PM 2,5, însă cea mai mare depăşire a fost înregistrată la staţia B16, de pe Bd Basarabia, din zona Registrului Comerţului, unde valorile au atins 350 micrograme/ mc, cifră de şapte ori mai mare decât nivelul maxim admis", a precizat Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate (ANMAP), într-un comunicat de presă citat de News.ro.
Potrivit sursei citate, cea mai afectată zonă este în continuare Mega Mall – Fântânica - Cimitirul Armenesc, care este acoperită de un fum "foarte dens şi foarte toxic".
"Autolaboratorul de la Direcţia de Mediu Bucureşti (foto - n.red.) se află în apropierea zonei incendiului, lângă Mega Mall, pentru a capta date suplimentare, atât cât va fi necesar.", a menţionat ANMAP.

Din cauza vântului care bate din sector nord-estic, norul de fum s-a deplasat spre vest, extinzându-se dincolo de sectoarele 2, 3, 4 și 5 și afectând acum și sectoarele 1 și 6, a anunțat Ministerul Mediului pe Facebook.
Recomandări pentru populație
Ministerul Mediului, în coordonare cu Ministerul Sănătății și DSU, recomandă:
- evitați deplasările în aer liber în zonele afectate;
- țineți ferestrele și ușile închise, opriți sistemele de ventilație și aer condiționat care pot aduce fum în interior;
- dacă ieșirea este absolut necesară, protejați nasul și gura cu materiale textile umezite;
- persoanele vulnerabile (copii, vârstnici, persoane cu afecțiuni respiratorii sau cardiace) să evite cu strictețe expunerea;
- dacă apar simptome de disconfort respirator, apelați imediat 112.
- Ministerul Mediului, împreună cu Direcția Județeană de Mediu București și Garda Națională de Mediu, monitorizează permanent calitatea aerului. Autolaboratorul mobil a fost deplasat în zona Vatra Luminoasă, pentru a capta date suplimentare în timp real.
De asemenea, Primăria Sectorului 2 a transmis un mesaj de avertizare:
"Vă informăm că, în urma unui incendiu produs la acoperișul unui spațiu de depozitare situat pe strada Fântânica (zona Antrefrig), se înregistrează degajări semnificative de fum. Pentru siguranța dumneavoastră, vă recomandăm să:
- mențineți ferestrele și ușile închise;
- limitați deplasările în zona afectată;
- apelați imediat numărul unic 112 în cazul apariției unor probleme respiratorii sau a oricărei situații de urgență;
- rămâneți calmi și acționați cu prudență.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin la fața locului, iar Primăria Sectorului 2 a dispus suplimentarea resurselor de intervenție prin mobilizarea cisternelor aparținând Direcției de Mobilitate Urbană și operatorului de salubritate."
