Un incendiu s-a produs, duminică, într-un bloc din Capitală. Clădirea se află la numărul 62 pe Șoseaua Colentina.
Incendiul s-a produs la etajul 6 și sunt degajări mari de fum în apartament, precum și pe casa scării, potrivit unui comunicat remis SpotMedia.ro de către ISU București-Ilfov.
Au fost trimise la fața locului 6 autospeciale, precum și Detașamentul Special de Salvatori.
Se pare că nu sunt persoane rănite, pompierii verifică acum și apartamentele învecinate.
UPDATE 15:30
Incendiul a fost localizat, nefiind identificate persoane în apartamentul afectat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spiri" Bucureşti-Ilfov.
Potrivit sursei citate, se verifică în continuare la etajele superioare.
ISU Bucureşti-Ilfov a precizat că au intervenit opt autospeciale de stingere, trei ale SMURD, una pentru descarcerare, o autoscară şi Detaşamentul Special de Salvatori.